Cozile de la ghișeul bancar formate de românii dornici să-și plătească facturile la utilități, care aglomerau și perturbau serios activitatea agențiilor, au devenit istorie de câțiva ani pentru multe dintre instituțiile de credit din România.
Acum, băncile pun la dispoziția clienților automate pentru plata facturilor cu numerar și/sau card la utilități, alimentarea conturilor, achitarea ratelor la credite sau operațiuni de schimb valutar. Faptul că, în prezent, bancomatul multifuncțional, la care poți avea acces oricând, nu mai este o necunoscută pentru tot mai mulți clienți stau mărturie rezultatele înregistrate de bănci pe acest palier.
De la an la an, numărul și valoarea tranzacțiilor cresc vertiginos. Încurajate de trendul consemnat, băncile investesc tot mai mulți bani în lărgirea portofoliilor de automate bancare, dar și în diversificarea operațiunilor disponibile. Vă prezentăm în cele ce urmează o analiză a domeniului de profil publicată de Revista BankingNews, în cadrul Numărului lunii septembrie.
Dezvoltarea este cuvântul de ordine atunci când vine vorba despre self banking
Absolut toate băncile care au dat curs invitației Revistei BankingNews de a răspunde unor întrebări privind zona de self banking, preponderent reprezentată de portofoliile de automate bancare multifuncționale ce asigură clienților posibilitatea de a realiza, în condiții de siguranță maximă, diverse operațiuni uzuale, au precizat că au în vedere dezvoltarea agresivă a acestei activități.
”Zona de self-service este în continuă dezvoltare, pe măsură ce conceptul de sucursale de tip Cashless (fără procesarea operațiunilor cu numerar de către angajații băncii) se extinde. Acest lucru presupune că toate tipurile de operațiuni pe care clienții le efectuează în prezent la ghișeu să poată fi efectuate în regim self-service. Astfel, resursele umane din unități se vor putea focusa pe consiliere, pe oferirea de suport și informații și, mai ales, pe acțiuni ce au ca scop dezvoltarea cunoștințelor financiare ale clienților”, subliniază reprezentanții BCR, cea mai mare bancă locală. Potrivit acestora, pentru a susține acest proces de transformare a interacțiunilor cu banca, BCR planifică atât lansarea de noi tipuri de interacțiuni, bazate pe tehnologii de tip contacteless sau cardless, cât și noi tipuri de echipamente menite să deservească nevoi specifice ale clienților: automate de depunere numerar, ce permit depunerea volumelor mari de numerar de către persoanele juridice, și mașini non-cash (operațiuni fără numerar), ce vor ajuta la degrevarea zonei rapide.
Și Banca Transilvania doreşte să extindă tipurile de tranzacții realizate cu automatele multifuncționale, denumite BT Express Plus, tranzacții care în prezent se pot realiza la ghişeu, în sediile băncii. ”Pe măsură ce automatele multifuncționale vor permite un număr tot mai mare de operațiuni, cu siguranță că tot mai mulți clienți vor opta pentru această modalitate de realizare a lor”, ne-au menționat oficialii Băncii Transilvania.
Clientii BRD interacționează cu instituția de credit de patru ori pe luna prin intermediul acestor terminale versus 0,5 ori prin canalul tradițional – ghișeul. ”Direcția băncii este clar definită spre digitalizare și lucrăm pe o bază permanentă la produse care presupun în final interacțiune digitală cu clienții”, au specificat oficialii BRD.
Tendinta de digitalizare a devenit mult mai intensă în ultimii ani și pentru Raiffeisen Bank, prin investiții în extinderea flotei de MFM și în dezvoltarea canalelor electronice de tranzacționare. ”Dorința noastră este de a fi la dispoziția clienților cu variante noi de acces la serviciile bancare, alternative agențiilor clasice, cu un program extins 24 din 24 de ore, 7 zile din 7, cu costuri mult mai mici. În planurile pe termen scurt și mediu, investițiile în domeniul digital bancar vor continua și se vor îmbunătăți cu noi funcționalități”, au declarat reprezentanții Raiffeisen Bank.
În cazul UniCredit Bank, digitalizarea activității și ofertei de produse este o direcție strategică, încurajând clienții să apeleze la acest canal de interacțiune cu banca pentru operațiunile disponibile. ”De asemenea, încercăm permanent îmbogățirea paletei de operațiuni care se pot efectua la BNA. Migrarea tranzacțiilor de la ghișeele sucursalelor către multifuncționale înseamnă, pentru clienți, reducerea timpului de așteptare și, în plus, posibilitatea de a realiza operațiunile de care au nevoie non-stop, în timp ce, pentru bancă, permite creșterea timpului alocat activităților comerciale în sucursale. De aceea, ne așteptăm la un trend ascendent în privința dotării cu astfel de aparate multifuncționale și, în același timp, în privința utilizării lor de către clienți”, ne-au spus oficialii UniCredit Bank.
Studiile realizate de ING International Survey, dezvoltările tehnologice dar și comportamentul identificat în ultimii ani la clienții ING Bank dovedesc că societatea preferă din ce în ce mai puțin cashul și își dorește să facă cât mai multe operațiuni online sau singur. ”Eforturile sunt tot mai mult spre a simplifica operațiunile bancare pentru clienții noștri, de a le face accesibile de oriunde, oricând, iar asta va înseamna și investiții în accesul la infrastructura de aparate multifuncționale sau facilitarea operațiunilor e-commerce. Important este ca un client ING Bank să aibă acces la ceea ce își dorește cu un minim efort din partea lui”, menționează și reprezentanții ING Bank.
Avand în vedere beneficiile pe care acest canal le aduce clienților în termeni de simplitate și accesibilitate, reprezentanții Bancpost sunt convinși că ponderea celor ce vor alege modalitatea de plată electronică va fi din ce în ce mai mare. ”În ceea ce ne privește, avem în plan extinderea rețelei în perioada următoare, dar și instalarea unui nou model de multifuncționale, care să ofere clienților noștri noi opțiuni de tranzacționare digitală”, au precizat oficialii Bancpost.
Pe de altă parte, reprezentanții Garanti Bank evidențiază faptul că nevoile clienților s-au multiplicat în ultimii ani, înregistrând și o schimbare de direcție înspre sfera digitală. ”Astfel, în special pentru segmentul tânăr, serviciile care oferă economia de timp și eficiența operațiunilor efectuate sunt în mod deosebit apreciate și căutate. Pentru a veni în întâmpinarea nevoilor consumatorilor, oferta băncii s-a diversificat, prin lansarea de noi produse adaptate noilor nevoi”, ne-au dezvăluit oficialii Garanti Bank.
Care este totalul de automate multifuncționale pe care le au românii la dispoziție, câte tranzacții sunt efectuate și care este valoarea operațiunilor
Pentru a avea o idee despre piața de self banking din țara noastră, vă prezentăm în continuare o analiză detaliată a activității desfășurate de băncile chestionate de Revista BankingNews. Am încercat să aflăm în principal care este numarul total de automate bancare disponibile la fiecare instituție de credit și ce tipuri de tranzacții pot fi realizate, câte tranzacții sunt realizate anual prin intermediul acestor automate și ce evoluție a înregistrat acest indicator în ultimii ani, ce valoare anuală au acest tip de tranzacții și cum a evoluat acest indicator în ultimii ani, dar și ce tipuri de tranzacții operează cu precădere clienții fiecărei bănci la aceste aparate multifuncționale și cum este împărtit totalul tranzacții în funcție de modul de realizare: cu numarar sau card bancar.
BCR
BCR are în prezent 550 de bancomate multifuncționale (90 MFM și 460 APT). Cele mai utilizate tipuri de tranzacții sunt depunerea de numerar, plata facturilor, schimbul valutar și retragerea de numerar. Gama de operațiuni posibile este însă foarte variată, cuprinzând atât tranzacții cu numerar cât și fără, pe bază de autentificare cu cardul bancar, cu cod de bare sau chiar și fără autentificare. De asemenea, pot fi efectuate și transferuri între conturile proprii, schimbarea codului PIN sau generarea unui mini-extras de cont. Peste 30% din totalul tranzacțiilor realizate de către clienții BCR sunt efectuate deja prin rețeaua de echipamente self-service, constatându-se o creștere anuală de aproximativ 8% a numărului de tranzacții prin rețeaua self-service. Acest fapt se datorează într-o anumită măsură extinderii funcționalităților. Spre exemplu, diversificarea și evoluția modelelor de bancomate, care în mod tradițional sunt utilizate pentru retragerile de numerar, a permis activarea funcțiilor de tip cash-in, prin care echipamentele nu doar eliberează bani, dar și acceptă. Astfel, peste 30 de ATM-uri BCR pot fi folosite pentru schimburi valutare cu numerar, din euro sau dolari în lei. În 2016, BCR a înregistrat aproximativ 44 milioane de operațiuni la toate tipurile de bancomate, din care aproximativ 5,5 milioane de operațiuni au fost efectuate la aparatele multifuncționale.
Banca Transilvania
Banca Transilvania are peste 150 de automate multifuncționale BT Express Plus, prin intermediul cărora se pot face în timp real şi non-stop operațiuni bancare cu numerar şi fără numerar, după cum urmează: depunere de numerar în lei în contul curent sau contul de card (pentru clienți persoane fizice); depunere de numerar în valută în contul curent (pentru clienții persoane fizice); depunere de numerar în orice cont curent – în lei sau valută (pentru clienții companii); schimb valutar cash – din euro/dolari în lei; retragere de numerar; plata facturilor la utilități; reîncărcarea cartelelor telefonice preplătite sau tranzacții Western Union. . Numărul tranzacțiilor realizate prin BT Express Plus este în continuă creștere, clienții fiind tot mai receptivi la avantajele digitalizării. Anual, prin BT Express Plus sunt efectuate peste 3 milioane de tranzacții. Din totalul acestora, 75% sunt retrageri numerar, iar peste 23% sunt reprezentate de depuneri de bani, urmate de plățile de facturi şi de schimb valutar. De asemenea, se observă o creştere accentuată, de la o lună la alta, a apetitului pentru depuneri de numerar prin automatele multifuncționale BT. Valoarea tranzacțiilor realizate de clienții Băncii Transilvania cu ajutorul BT Express Plus a depăşit în ultimul an 2,5 miliarde de lei.
BRD
BRD are în portofoliu peste 1600 de terminale (ATM, MBA & KIOSK – ROBO). Anual se efectuează peste 45 milioane de tranzacții, înregistrând astfel o creștere superioară nivelului de 10 % a numărului de tranzacții. Valoarea anuală a acestor operațiuni depășește 25 miliarde de lei. ”Având în vedere migrarea de la ghișeu la terminale a tranzacțiilor derulate, estimăm un salt cu 20% a volumelor tranzacționate”, subliniază reprezentanții BRD. Ponderi importate sunt constituite de operațiunile de plată a facturilor, depunere numerar, plata ratelor de credit, Western Union, reîncărcare cartele și schimb valutar.
Raiffeisen Bank
În prezent, Raiffeisen Bank dispune de 167 de bancomate multifuncționale, la care se pot efectua depuneri de numerar în conturi proprii și în conturi ale terților, rambursări de rate credit și card de credit, schimb valutar EUR/USD vs. lei (clienți și non clienți), plăți facturi în lei, primire bani prin Western Union (clienții băncii), eliberare numerar, interogare sold, schimbare PIN, deblocare PIN, eliberare mini extras. În 2016, s-au efectuat peste 2 milioane de tranzactii cu ajutorul MFM-urilor Raiffeisen Bank. Pentru 2017, la jumatatea anului s-a atins deja pragul efectuat în 2016, creșterea estimată la sfârșitul acestui an fiind dublarea numărului de tranzacții posibile de efectuat la MFM. În privința volumului, reprezentanții băncii au precizat să peste 2 miliarde de lei au fost tranzacționate în 2016 prin rețeaua de bancomate multifuncționale, estimându-se o dublare a cifrei până la sfârșitul anului 2017. Depunerile de numerar cu autentificare prin cardul de debit sau credit deținut la Raiffeisen Bank reprezintă cea mai mare parte a tranzacțiilor realizate, fiind urmate de retragerile de numerar și de schimburile valutare.
UniCredit Bank
Rețeaua UniCredit Bank este dotata cu 183 BNA-uri, pozitionate în sucursalele băncii și în alte locații accesibile pentru clienți. Operatiunile pe care clienții le pot realiza includ depuneri și retrageri de numerar cu card și cod de bare, schimburi valutare, plata facturilor și reîncărcări de cartele telefonice. În prezent, sunt înregistrate aproximativ 4 milioane de tranzacții pe an, media creșterii anuale fiind de 100%. În privința evoluției valorii anuale a tranzacțiilor realizate la aceste automate, oficialii UniCredit Bank au indicat 30%. Principalele operațiuni efectuate la BNA-urile UniCredit Bank sunt: retrageri de numerar cu card și cod de bare (55%), depuneri de numerar cu card și cod de bare (20%), plăți facturi (18%) și schimburi valutare (7%).
Bancpost
Rețeaua de APS-uri Bancpost – Expresul de Plăți – număra circa 200 de multifuncționale care permit efectuarea de tranzacții cu numerar pentru alimentarea conturilor curente și de economii, plata ratelor aferente creditelor în lei și a cardurilor de credit emise de bancă, precum și plata facturilor de utilități atât prin scanarea codului de bare, cât și prin introducerea de către client a datelor de pe factură. În prezent, Expresul de Plăți este folosit cu predilecție de clienți pentru a-și plăti ratele la credite și la cardurile de credit. Totodată, circa 60% din operațiunile de depuneri de numerar sunt efectuate de clienții Bancpost prin intermediul Expresului de Plăți, care s-a impus rapid drept un canal favorit și pentru plata facturilor.
Garanti Bank
Garanti Bank are o rețea de aproximativ 230 de bancomate inteligente la nivel național, ce poartă numele BancoSmart. Acestea sunt aparate multifuncționale, la care clienții pot efectua mai multe tipuri de tranzacții, cu sau fără card, de la caz la caz. Astfel, la ATM-urile Garanti Bank pot fi efectuate următoarele tipuri de tranzacții, cu cardurile emise de către bancă: retrageri și depuneri de numerar, plăți de facturi, încărcare cartelă, plați în lei, schimb valutar, plata ratelor la cardul de credit etc. Totodată, la BancoSmart-urile Garanti Bank pot fi realizate și tranzacții fără card, cum ar fi depuneri de numerar, plăți de facturi, plata ratelor la cardul de credit. Tranzacțiile la bancomatele inteligente Garanti Bank au avut creșteri în volum de la an la an, înregistrând, în primele 7 luni ale lui 2017, un volum de peste 1 miliard de lei. Instituția de credit estimează că trendul va continua și în viitor. BancoSmart-urile Garanti Bank sunt folosite cu precădere de către clienții băncii pentru a efectua tranzacții de retragere de numerar, depuneri de numerar și operațiuni de transfer. În continuare, în folosirea bancomatelor inteligente predomină tranzacțiile cu cardul, acestea însumând peste 90% din totalul tranzacțiilor efectuate în prima parte a acestui an.