Am ales să surprindem în ediția lunii decembrie 2018 a Revistei BankingNews câteva dintre lecțiile pe care le-a parcurs industria bancară locală, economia românească și societatea în ansamblul ei de-a lungul celor 10 ani care s-au scurs de la criza financiară din 2008. Tabloul este desenat de unii dintre cei mai importanți bancheri din România, care au dat curs invitației publicației noastre de a răspunde acestei provocări. Lecturarea opiniilor exprimate de liderii comunității bancare conturează o imagine fidelă a perioadei 2008 – 2018, cu toate împlinirile și neajunsurile trăite.
Ca părere personală, cei 10 ani de banking post-criză au fost un haos total, în special din cauza unei amestecături greu digerabile de reproș, intrigă, uneltire, frică și conflict. De multe ori, obrăznicia a fost ridicată la rang de conduită morală! În multe momente, am avut percepția că ceva se va rupe! La fel ca și societatea românească, fisurată de antagonismul politic primitiv, bankingul a trăit experiența dezbinării. Multă vreme am avut în față, pe de o parte, clienți și bănci, deopotrivă cu răni deschise, care se sfârtecau într-o luptă surdă și, pe de altă parte, premisele unui declin major al societății și al economiei.
În acești 10 ani, am avut parte de o Românie certăreață. Oriunde te uitai, românii se certau. În tot acest asalt al disensiunilor, firesc toată lumea s-a certat cu toată lumea. Într-un asemenea vacarm, numai un moment de tăcere totală poate asigura echilibrul. Îmi amintesc de un asemenea moment, care s-a întâmplat anul acesta. Este vorba despre întâlnirea dintre reprezentanții Guvernului și cei ai Băncii Naționale a României, ”arbitrată” de Liviu Dragnea, după o lungă perioadă în care Banca Centrală devenise ținta favorită a tuturor. Știți ce s-a auzit cel mai tare în discursul liderului PSD de la finalul întâlnirii cu Guvernatorul BNR? Tăcerea lui Mugur Isărescu! Guvernatorul BNR a ales să nu vorbească public într-un moment în care ar fi putut să dea multe replici.
Am menționat acest episod pentru că, în opinia mea, Mugur Isărescu s-a dovedit a fi punctul de echilibru al României. A salvat țara de la faliment, a bătătorit drumul către aderarea României la Uniunea Europeană, a reprezentat singurul partener de discuție credibil și convingător pentru instituțiile financiare internaționale (FMI, Banca Mondială, etc.) și lista poate continua. Dar nu aceasta este ideea acestui editorial. Nu mi-am propus să-l elogiez pe ”șeful bancherilor”, ci doar să semnalez că, din punctul meu de vedere, cea mai grea lecție pe care a învățat-o România după criza financiară este faptul că industria bancară și economia în ansamblu sunt dependente de Mugur Isărescu. Mai cu seamă acum, când ne apropiem vertiginos de expirarea mandatului de Guvernator.
Mugur Isărescu a spus că se retrage, în timp ce oamenii avizați trag de el să mai rămână. Măcar pentru o perioadă scurtă, ca să mai rezolve ce e de rezolvat și de salvat ce mai este de salvat! Dependența României de Mugur Isărescu se simte în toate proiectele de țară importante și în spaima că nu ai pe cine să pui în locul său.
Cine poate întruni în momentul de față toate cerințele acestei funcții extrem de importante? Va funcționa Banca Națională fără Mugur Isărescu ca un stâlp de echilibru al societății sau va deveni o altă instituție ghiocel? A beneficiat cineva de pregătirea necesară pentru a prelua funcția de Guvernator? Apropo: mai știe cineva ceva de fostul viceguvernator Cristian Popa?
