Marja mai mică pentru un credit solicitată de băncile din țările vest-europene este generată în principal de existența unor costuri de procesare mai mici a împrumutului – datorate infrastructurii pieței, unui risc de credit mai mic derivat dintr-un comportament mai bun de plată al clienților și de o performață mai bună a legislației legate de recuperarea creanțelor, subliniază Mircea Busuioceanu, Vicepreședinte Risc Raiffeisen Bank.
În opinia sa, nu trebuie să uităm că în România, în ultimii ani, au fost foarte multe acțiuni care nu au contribuit pozitiv la întărirea disciplinei de plată a clienților. ”Au existat tot felul de inițiative legislative care au avut ca și efect amplificarea hazardului moral. Acest lucru nu are cum să ajute la dezideratul unei finanțări performante”, menționează Mircea Busuioceanu, în cadrul unui interviu acordat celei mai recente ediții a Revistei BankingNews.
Ce riscuri contribuie la alcătuirea costurilor de finanțare în România, cum au evoluat aceste riscuri în ultimii ani și care sunt diferențele față de țările dezvoltate?
Costul de finanțare este un concept foarte complex. Și este așa pentru că în mod normal într-o finanțare pe lângă faptul că trebuie să acoperi riscul de credit – care este cel mai ușor de identificat – trebuie să acoperi și alte tipuri de elemente. De exemplu, trebuie să acoperi riscul operațional sau anumite riscuri de lichiditate, să acoperi așteptările de profit ale acționarului etc. Nu în ultimul rând, trebuie să acoperi aceste riscuri după ce acoperi costurile operaționale. Dacă este să ne uităm la evoluție, lucrurile sunt clare: riscul de credit a scăzut. În privința comparației cu alte țări, sunt câteva lucruri care sunt obiective și pe care trebuie să le vedem. Spre exemplu, dacă ne uităm la ultimii zece ani, putem observa că România a avut una dintre cele mai mari rate de credite neperformante din Uniunea Europeană. Acesta reprezintă un element de cost al finanțării. Creditele neperformante sunt o materializare a riscului de credit. Pe de altă parte, dacă ne uităm la performanța instituției/legislației insolvenței în România, putem constata că și în acest caz avem una dintre cele mai slabe performanțe din Europa. Această combinație – probabilitatea de a ajunge într-o stare de nerambursare mare și probabilitatea de recuperare a creanțelor mică – duce la o pierdere așteptată, istoric observată, mai mare decât în alte state europene. Aici pot fi multe explicații, dar în primul rând este important să ne gândim la infrastructura pieței, unde nu s-au observat dezvoltări semnificative (cu excepția interogarii directe ANAF, care a încurajat creșterea intermedierii financiare). De calitatea acelei infrastructuri depind foarte multe lucruri, inclusiv condițiile economice pe care companiile le oferă mai departe. Să facem o comparație cu drumul: dacă ai o infrastrucrură rutieră insuficient dezvoltată, costul transportului sau costul per kilometru va fi mai mare decât într-o altă țară. De ce? Pentru că drumurile nu sunt la fel de bune ca în Germania, să spunem. În momentul când o să ai drumurile la fel de bune ca în Germania, s-ar putea ca și costul pe kilometru să fie la fel.
Se vorbește tot mai des despre ideea că împrumuturile din România sunt mai scumpe decât în alte țări europene. Cât adevăr există în această percepție și cum se manifestă corelația dintre riscuri și costuri?
“Mai scump” este un termen relativ, nu cred că este un termen absolut. Știu că există statistici care arată faptul că prețul creditelor din România este comparabil cu alte țări europene. Însă, este foarte greu să compari un credit în lei cu unul în euro. Valuta este un element important în definirea costului unui credit. Pe lângă rating-ul de țară, diferențele sunt date de performanța infrastructurii și de pierderea așteptată observată în țările respective. De exemplu, dacă într-o țară observăm o marjă ceva mai mică pentru un credit, în general explicațiile sunt legate fie de existența unor costuri de procesare mai mici a împrumutului – datorate infrastructurii pieței, fie dintr-un risc mai mic derivat dintr-un comportament mai bun de plată al clienților, fie de o performață mai bună a legislației legate de recuperarea creanțelor. Nu trebuie să uităm că în România, în ultimii ani, au fost foarte multe acțiuni care nu au contribuit pozitiv la întărirea disciplinei de plată a clienților. Au existat tot felul de inițiative legislative care au avut ca și efect amplificarea hazardului moral. Acest lucru nu are cum să ajute la dezideratul unei finanțări performante. De asemenea, nu trebuie să uităm de ideea de predictibilitate. Până la urmă, cu cât un mediu este mai stabil și mai predictibil, cu atât modelarea riscurilor aferente acelui mediu devine mai ușoară și automat ea se reflectă în nivelul prețurilor. Este clar că pentru a putea discuta de credite mai ieftine, cel mai important aspect este să încurajăm disciplina la plată. Într-o societate care își dorește o creștere a gradului de intermediere financiară, primul lucru care trebuie să se întâmple este să se încurajeze disciplina la plată. Societatea, companiile și statul trebuie să-și dorească creșterea disciplinei la plată. Să introduci în societate ideea că respectarea contractului este un lucru rău nu poate conduce la rezultate pozitive. De aceea, eu sunt convins că reducerea costului creditului se va întâmpla când mediul va deveni mai predictibil, când intermedierea financiară va crește și când performața infrastructurii se va îmbunătăți. Dar pentru toate acestea avem nevoie de disciplină la plată. Dacă realizăm acest lucru, cu siguranță vom vedea elemente pozitive.
Cum se va derula anul 2019 din punctul de vedere al riscurilor și cum va evolua creditarea, la nivel de banca şi la nivel de piaţă, luând în calcul toate noile reglementări care vizează industria bancară?
Pe baza datelor de până acum cred că în 2019 România își va continua creșterea macroeconomică chiar dacă într-un ritm ceva mai lent față de anul precedent și în condițiile accentuării unor dezechilibre macroeconomice (de exemplu: deficitul de cont current). Creditarea va urma cel mai probabil un trend similar de creștere (asumând faptul că nu vom avea surprize legislative), fiind posibilă chiar o creștere ușoară a intermedierii financiare (care va rămâne totuși la un nivel foarte redus). Performanța portofoliilor de credite cred că va rămâne bună în 2019, iar la capitolul alte riscuri cred că incertitudinea legislativă și riscurile legate de zonele de IT , date și cyber security vor necesita atenție sporită.
S-au schimbat clienţii băncilor din România în raport cu riscurile unui credit, cât de mult conştientizează importanţa acestora şi ce rol joacă educaţia financiară în această privinţă?
Educația financiară este, probabil, cel mai important pilon pe care trebuie să construim în următorii ani dezvoltarea acestei țări. Din fericire, vedem deja semne pozitive, există categorii importante de clienți care astăzi văd creditul total diferit față de sezonul precedent. Vedem o disciplină mult mai mare în ceea ce privește concentrarea eforturilor pentru zona de business principal și mai puțină tentație spre zona speculativă, lucru care ține foarte mult de educația financiară. Vedem o atitudine mult mai prudentă a mediului de afaceri atunci când vine vorba despre investiții și extindere. Oamenii sunt mai circumspecți, măsoară de mai multe ori. Vedem și consolidare, vedem și achiziții sau fuziuni, ceea ce este un lucru bun. Din punctul ăsta de vedere cred să s-au făcut progrese semnificative. Evident mai este mult până departe, iar noi la Raiffeisen Bank ne-am asumat multe programe pe partea de educație financiară. Spre exemplu, o componentă importanta a educației financiare pentru consumatorii persoane fizice ar trebui să fie economisirea permanentă și pregătirea pentru pensie. Cred că aici avem un subiect important pentru România și cred că va deveni mai important pe măsură ce trece timpul. Există spațiu pentru a promova cultura economisirii pe termen lung. Oamenii trebuie să devină din ce în ce mai conștienți de responsabilitatea personală față de viitor. De altfel, pentru a avea o intermediere financirară solidă, trebuie să ai și niște surse de finanțare pe termen lung.
Care este opinia dumneavoastră cu privire la discuţiile tot mai acerbe referitoare la ideea că ne paşte o nouă criză financiară, ce riscuri pot comprima distanţa până la o eventuală recesiune şi ce trebuie întreprins pentru a minimiza efectele?
Trăim astazi intr-un ciclu economic foarte lung. Teoretic suntem de aproape 10 ani în acest ciclu, fapt pentru care este mai probabil să vină o perioadă de ajustare decât să nu vină. Pe de altă parte, sursele care pot conduce la o ajustare sunt atât de multe și atât de complicate, încât este foarte greu să faci o predicție asupra momentului în care se va întâmpla efectiv. Poți să spui că riscul de a avea o ajustare, o încetinire a creșterii economice sau poate chiar o creștere economică negativă este în creștere. Pe de altă parte, într-o țară ca România, care este într-un proces de recuperare a unor decalaje, o eventuală recesiune nu ar trebui să fie atât de dureroasă atât timp cât noi ne gestionăm intern bine. Trebuie să ne creăm suficient spațiu pentru a putea gestiona problema cumva, pe principiul “strângi când ți-e bine ca să ai când ți-e mai puțin bine“. Din păcate, acest lucru nu este în cazul nostru foarte evident astăzi. Ce se poate face? În opinia mea, astăzi ar trebui să avem un buget mai puțin optimist, mai puțin expansionist, poate mai mult concentrat pe partea de investiții. În mod normal, în condițiile în care o să ai o curbare a cererii, mai ales externe, noi trebuie să promovam partea de investiții care are un efect de multiplicare în economie. Ce facem noi însă? Stimulăm consumul, consum care se duce într-o măsură importantă spre importuri. O analiză simplă ne dezvăluie că aceasta nu poate fi o ecuație care pe termen lung să fie solidă. În opinia mea, astăzi ar trebui să fim un pic mai austeri decât suntem pentru a ne menține poziția și în viitor. Altfel, probabil vom avea niște oscilații ceva mai mari decât cele medii. În general, crizele se manifestă în mod diferit în funcție de vulnerabilitățile/dezechilibrele structurale existente la acel moment. Făcând o comparație simplă cu 2008-2009, vedem unele elemente comune: expansiunea rapidă a consumului, deficit în creștere a balanței de plăți, dar și elemente diferite cum ar fi problema demografică care reprezintă o vulnerabilitate nouă și în creștere. Ce se poate întâmpla în acest caz? În condițiile în care România ar fi afectată mai mult decât restul țărilor din jur, problema de demografie se va acutiza pentru că deja culoarul este creat. O să sângereze mai mult! Principala provocare pentru România este să își țină populația aici, să-și convingă cetățenii că aici este bine și că aici au un viitor!
