International Investment Bank a atras 500 milioane lei, printr-o emisiune de obligaţiuni cu maturitate de 3 ani, la o dobândă de 3,98% pe an, cel mai mic cost obţinut vreodată de către IIB aferent unei emisiuni de obligaţiuni în monedă locală, a anunţat joi Adrian Tănase, CEO al BVB.
‘Ne bucurăm că a devenit deja o tradiţie ca International Investment Bank să atragă finanţare de pe piaţa de capital din România şi că ei văd în BVB un partener pentru finanţare. Sumele atrase de instituţia financiară, alături de alte runde de finanţare derulate de alte companii româneşti în acest an, demonstrează că piaţa de capital din România este un mecanism solid şi îşi îndeplineşte rolul de finanţare al emitenţilor care dovedesc seriozitate şi câştigă încrederea investitorilor’, a declarat Adrian Tănase.
Obligaţiunile, cu o maturitate de 3 ani şi o dobândă fixă de 3,98% pe an plătibilă anual, au fost listate, joi, 7 noiembrie, la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), cu simbolul bursier IIB22. Emisiunea cuprinde 50.000 de obligaţiuni, cu o valoare nominală de 10.000 de lei, ceea ce înseamnă o valoare totală de 500 milioane lei (105 milioane euro).
‘S-a creat deja o relaţie puternică de încredere cu baza investiţională din România. Suntem prezenţi pe această piaţă deja de 5 ani şi acest lucru se reflectă în rezultatul de astăzi. Am reuşit să stabilim puncte de referinţă în piaţa obligaţiunilor din România. IIB a fost primul emitent care a listat şi a tranzacţionat obligaţiuni denominate în euro la BVB în anul 2017, am repetat acest lucru în 2018 şi acum am realizat cea mai mare emisiune de obligaţiuni corporative sau emise de o instituţie financiară internaţională pe piaţa locală de capital şi am reuşit să obţinem cel mai mic cost înregistrat vreodată de IIB pentru astfel de instrumente.
Recentele decizii strategice ale acţionarilor, cum ar fi relocarea sediului IIB la Budapesta şi aprobarea unei noi runde de capitalizare au condus la îmbunătăţirea ratingului şi a performanţei financiare. Acum suntem martorii efectului pozitiv al acestor decizii: cel mai mic cost obţinut vreodată de către IIB aferent unei emisiuni de obligaţiuni în monedă locală. În cele din urmă, percepţia pieţei şi testul pieţei reprezintă cel mai bun barometru’, a subliniat Jozef Kollar, First Deputy Chairperson of the IIB Management Board.
Prima rundă de finanţare derulată de IIB pe piaţa de capital din România a fost în anul 2015, când instituţia financiară a atras 111 milioane lei, iar de atunci banca a emis în fiecare an obligaţiuni, atât în lei, cât şi în euro, pe bursa de la Bucureşti ajungând la un total de aproape 2,2 miliarde lei (467 milioane euro). Primele două emisiuni au fost deja rambursate de IIB.
‘Încrederea şi transparenţa sunt două valori extrem de importante pe piaţa de capital. Noi, la BT Capital Partners, ne mândrim cu abilitatea de a crea relaţii durabile şi de a le amplifica rezultatele prin perseverenţă şi dedicaţie. Rezultatele extraordinare ale celei de-a cincea emisiuni a International Investment Bank pe piaţa din România sunt rezultatul muncii începute în 2015. Apreciem deosebit parteneriatul care a trecut testul timpului şi suntem onoraţi că putem fi parte a acestei poveşti de succes’, a declarat Daniela Secară, CEO al BT Capital Partners.
Obligaţiunile IIB22 au fost cumpărate de 18 investitori instituţionali (bănci, administrator de fonduri, fonduri de pensii, asigurători şi fonduri mutuale). Investitorii offshore au reprezentat aproximativ 12% din emisiune. În urma acestei tranzacţii, piaţa de capital din România este în prezent cea mai mare piaţă de pe care IIB a atras finanţare (44% din totalul finanţării pe termen lung), iar datoria în lei are cea mai mare pondere (27%) defalcate pe moneda în care au fost emise obligaţiunile.
Emisiunea a fost intermediată de BT Capital Partners, divizia de investment banking şi pieţe de capital a Grupului Financiar Banca Transilvania (TLV), alături de ING Bank România.
Fondurile obţinute de către IIB vor avea ca destinaţie finanţarea portofoliului de credite existent şi a noilor împrumuturi acordate statelor membre Uniunii Europene şi, respective, pentru refinanţarea datoriilor.