Conform datelor prezentate de CFA Romania, administratorii pensiilor private au pierdut 34 milioane lei, in primele sase luni din 2019.
Pentru prima data in ultimii 7 ani, administratorii au pierdut bani.
Modificările legislative care au avut loc la sfarsitul anului 2018 si in anul 2019, au facut neprofitabile companiile care administreaza aceste fonduri de pensii.
In primele 6 luni ale anului 2019, si pentru prima data in ultimii 7 ani, administratorii de fonduri private de pensii au inregistrat pierderi semnificative de 34 milioane RON. Acest aspect nu face doar neatractiva din punct de vedere economic activitatea administratorilor de pensii Pilon 2, insa poate conduce la decizii de iesire din piata a administratorilor, potrivit CFA.
Unde puteau duce efectele OUG 114
Analiza CFA, arata ca agentii economici privati ar putea decide incetarea activitatii in conditiile in care activitatea desfasurata nu este profitabila sau le aduce pierderi si riscuri financiare si reputationale semnificative.
O alta posibila decizie a acestora ar putea fi consolidarea pietei prin fuziuni si achizitii. In aceasta situatie se poate vorbi de o reducere a competitivitatii acestei industrii, concurenta dintre administratorii de fonduri de pensii reducandu-se in aceasta situatie, ceea ce pe termen lung ar putea reprezenta un dezavantaj pentru participantii la fondurile de pensii, mai ales in conditiile in care numarul administratorilor de pensii private s-a redus la 7 in anul 2019 fata 14 in anul 2008 cand a fost lansat Pilonul 2.
Administratorii, impovarati de taxele ASF si CNPP (prin OUG 114/2018), cifrele in mil RON.
Raportul arata ca daca analizam ultimul an de activitate, prevederile OUG 114/2018 ar fi condus la nationalizarea de-facto a fondurilor private de pensii prin eliminarea de pe piata a societatilor de administrare.
Acesta situatie era cauzata de combinantia a doua masuri care impreuna creau un mix extrem de nociv: reducerea drastica a veniturilor administratorilor de fonduri private de pensii si majorarea exponentiala a cerintelor de capital a administratorilor fondurilor de pensii private Pilon 2.
Reducerea veniturilor administratorilor s-a realizat prin plafonarea la 1% (de la maxim 2,5%) a comisionului aplicat contributiilor lunare incasate la fondurile de pensii administrate privat.
Trebuie mentionat insa faptul ca cea mai mare parte a acestui comision este directionata catre institutii ale statului: 0,5% este directionat catre Casa Nationala de Pensii Publice (taxa nou introdusa), iar 0,25% catre Autoritatea de Supraveghere Financiara. Astfel administratorul fondului de pensii Pilon 2 ramane doar cu 0,25% din comisionul aplicat.
Cerintele de capital au fost crescute exponential, conform OUG 114/2018 ajungand si la 10% din contributii.
Combinarea celor doua masuri ar avea potentialul de a face activitatea administratorilor de fonduri neviabila economic conducand astfel la eliminarea de pe piata a acestora, posibil chiar intr-un orizont de timp foarte scurt.
Autorii analizei sustin ca reducerea semnificativa a veniturilor din comisioane si cresterea taxelor percepute de autoritatile publice (ASF, CNPP, FDGSPP) genereaza situatia „absurda” in care peste 70% din comisioanele platite de romani pentru administrarea pensiilor lor private se duc la Stat, desi administratorii privati sunt cei care administreaza efectiv fondurile de pensii Pilon 2.