Mare parte din tranzacționarea pe piețele financiare din luna martie s-a făcut sub imperiul panicii. Să îți vinzi investiția în aceste condiții e ca și cum ți-ai vinde bijuteriile la amanet.
Reacțiile impulsive, în condiții de panică, așa cum s-a întâmplat în luna martie, pot fi distrugătoare de valoare în cazul portofoliilor construite în timp de către investitorii de pe piețele financiare. În perioadele dificile, mai mult ca oricând, este nevoie de rațiune și de respectarea riguroasă a planului de investiții stabilit.
Clienții au început să privească riscurile într-o nouă lumină. Inclusiv unele active considerate în mod tradițional sigure și lichide cum ar fi titlurile de stat au cunoscut în această perioadă fluctuații de preț ieșite din comun. Într-o logică de substituție, astfel de active devin „riscante” în măsura în care lumea se îndreaptă spre altceva considerat cu risc și mai scăzut. În perioada de vârf a volatilității de pe piețe, la mijlocul lunii martie, am asistat la un astfel de fenomen, respectiv la o goană aproape irațională către cash, către dețineri în conturi curente, iar în universul valutelor, către dolarii SUA. A fost o perioadă atunci când și cele mai sigure și mai lichide titluri de stat, cele emise de Trezoreria SUA, s-au confruntat cu un val semnificativ de vânzări care le-a afectat prețul de piață și lichiditatea (capacitatea de a le tranzacționa liber în orice cantități).
Din fericire, intervenția masivă și rapidă a băncii centrale americane a readus piața la un nivel mai aproape de normalitate în perioada actuală, iar astfel de intervenții din partea autorităților monetare au stabilizat și alte piețe de titluri, inclusiv în Europa și chiar și în România.
Într-o astfel de perioadă cu volatilitate ridicată și corecții de piață, investitorii în titluri și obligațiuni trebuie să țină cont că mișcările agresive riscă să devină distrugătoare de valoare. Chiar dacă credem că putem – printr-o minune sau inspirație genială – anticipa o corecție a pieței precum cea din luna martie, cine ne spune că vom fi la fel de inspirați atunci când vom decide să reintrăm în piață?
Genul acesta de timing de piață iese de foarte puține ori și profesioniștilor, iar statistic, investitorii individuali de obicei se panichează și vând pe minime și, până își fac curaj să investească din nou, se ajunge la prețuri maxime în piață. Nu e vorba de neînțelegere, ci de natura umană, de faptul lucrăm cu oameni care au emoții, temeri și care sunt mult mai speriați de pierderi decât sunt inspirați de câștiguri de același nivel. Și atunci care e soluția? Soluția e să delegăm această misiune, dar nu altor oameni, care vor avea alte emoții și alte interese, ci tot nouă înșine.
Daniel Kahneman, psihologul despre care se poate spune că este „părintele economiei comportamentale”, spunea că oamenii au două creiere: unul care lucrează rapid, bazându-se pe inspirație, pe „fler” și unul mai lent, mai analitic, care procesează și gândește mult până să ia o decizie. Ar trebui să delegăm decizia de investire/dezinvestire de la creierul rapid, susceptibil la reacții emoționale necugetate către creierul lent, rațional și putem face asta creându-ne de la începutul investiției un plan pe termen lung pe care să îl respectăm sfințește și în perioade de tumult și să îl rediscutam periodic, dar strict la rece.
O altă variantă este crearea unui plan de investiții regulate, de sume egale, stabilite eventual proporțional cu venitul lunar recurent. Și bineînțeles să ne ținem de acest plan mai ales în perioade de scădere a pieței, pentru că atunci sunt momentele când putem să ne cumpărăm marfa preferată mai ieftin, la discount cum s-ar spune.
Astfel, mare parte din tranzacționarea pe piețele financiare din luna martie s-a făcut sub imperiul panicii, iar acest lucru a făcut ca prima de tranzacționare (cum îi spunem noi, prima de lichiditate), respectiv diferențele dintre prețul de cumpărare și prețul de vânzare, să crească foarte mult pentru multe active financiare.
Să îți vinzi investiția în aceste condiții e ca și cum ți-ai vinde bijuteriile la amanet. Din fericire, lucrurile s-au calmat de prin ultima săptămâna a lunii martie, piețele au devenit ceva mai frecventabile și această primă a mai scăzut. Ea rămâne totuși una mai ridicată decât în vremuri normale pentru multe instrumente financiare și din păcate piață românească nu stă prea bine, în special dacă vorbim de instrumentele cu venit fix (titluri de stat, obligațiuni corporative).
Pe lângă acest aspect al lichidității și tranzacționabilității, trebuie luat în calcul și impactul economic al pandemiei, care va fi unul dureros, cel puțin pe termen scurt. În plus, trebuie ținut cont de faptul că aversiunea față de risc a investitorilor rămâne crescută, chiar dacă nu mai este la nivelul din în luna martie. În aceste condiții, emitenții de instrumente financiare care au vulnerabilități mai mari își vor reveni mai târziu și vor avea nevoie de sprijin extern.
În această perioadă, strategia Erste Asset Management nu s-a schimbat. Lucrurile s-au desfășurat extrem de rapid pe piețele financiare, iar lichiditatea, tranzacționabilitatea multor active a suferit deprecieri aproape instantanee. Din acest motiv ne-ar fi fost extrem de dificil dacă nu chiar imposibil să ne ajustăm strategiile în mod radical, mai ales că fondurile pe care le administrăm nu sunt deloc mici.
Ce am făcut e probabil ceea ce fac toți administratorii de investiții în astfel de perioade, își mențin o strategie mai defensivă, cu o pondere mai mare a lichidităților în fonduri și cu o alocare ceva mai mică către diversele categorii de risc. Nu am devenit totuși total negativi față de piață, mai degrabă ne-am aliniat mai aproape de alocarea strategică, pe termen lung.
Uitându-ne la măsurile luate de autoritățile române, anvergura acestora a fost mai mică decât cele anunțate de alte țări, inclusiv la nivelul Europei Centrale și de Est, unde multe guverne au anunțat pachete în valoare de peste 10% din PIB. România însă din păcate nu își permite astfel de stimulente, rezervele noastre financiare interne fiind limitate.
Din perspectiva piețelor financiare, intervenția Băncii Naționale pe piața titlurilor de stat în lei a avut cu siguranță un rol de stabilizare a randamentelor, iar prezența sa discretă pe piața valutară a contribuit, probabil, la faptul că leul românesc a fost cea mai stabilă monedă din regiune în această perioadă.
Cel bun exemplu al rolului stabilizator al BNR și al altor bănci centrale îl avem dacă ne uităm la evoluția în paralel a titlurilor de stat emise în lei, pe care BNR e prezentă, față de evoluția titlurilor emise în euro tot de statul român (așa-numitele Euroobligațiuni), piață pe care însă nici BNR și nici Banca Centrală Europeană nu sunt prezente. În cazul celor din urmă, o stabilizare durabilă a randamentelor și prețurilor pe care am văzut-o la titlurile în lei întârzie însă să apară, chiar dacă și în cazul lor volatilitatea e în scădere.
La nivelul Uniunii Europene, răspunsul autorităților va fi, cel mai probabil, pe măsura provocărilor, deși europenii ajung la consens mai greu, după mai multe consultări și tatonări, dovadă fiind și ultimul acord realizat între miniștrii de finanțe din Eurogrup privind pachetul de stimuli de 750 miliarde de euro.
Din păcate pentru România, UE s-a concentrat mai mult pe „miezul” Europei, respectiv zona euro, care beneficiază extrem de mult de prezența și acțiunile Băncii Centrale Europene. În astfel de perioade se vede de fapt forța proiectului monedei unice, de ce merită să adoptăm euro și noi și alte țări din regiunea noastră. Un exemplu bun ar putea fi cel al Sloveniei, care e parte din zona euro și care nu a avut probleme mari pe piețele financiare și respectiv al Croației, care nu e parte din zona euro și s-a confruntat cu volatilități mult mai însemnate pe piețe.
Revenirea la situația anterioară va depinde foarte mult de ceea ce noi considerăm că e normal pe piețe. Din perspectivă lichidității, a tranzacționabilității activelor, lucrurile au început deja să se normalizeze, dar acest proces va mai dura pentru unele clase de active, mai ales pentru cele mai riscante provenind din universul piețelor așa-numit emergente sau de frontieră (univers din care face parte și România).
Capitalurile au ieșit masiv de pe aceste piețe – potrivit unor estimări ale Institutului de Finanțe Internaționale, au ieșit sume record de peste 800 de miliarde de dolari în doar o lună de zile. Pentru că aceste capitaluri să revină e nevoie de recâștigarea încrederii investitorilor, inclusiv a investitorilor mici, respectiv cel mai probabil va fi nevoie și de reforme în multe din țările emergente, ambele procese fiind de durată.
România se află undeva mai în avangardă, beneficiind de ancora europeană și de o situație mai confortabilă din perspectiva îndatorării, a inflației. Pe de altă parte avem probleme de sustenabilitate a deficitelor bugetar și extern care, dacă nu sunt adresate sau nu sunt compensate printr-o creștere economică alertă bazată pe acumulări de productivitate, ne poate întârzia „revenirea la normal” din perspectivă piețelor financiare.
În perioada următoare, recomandăm clienților să gândească strategic, în perspectivă, să vadă ambele fețe ale medaliei, să nu fie dominați doar de teamă de pierderi ci să lase loc și pentru valorificarea oportunităților pe care corecțiile de piață cum a fost cea din luna martie le oferă.
Astfel, investitorilor existenți le recomandăm să se țină practic de planul inițial, pe care l-au gândit atunci când au făcut investiția, cei mai mulți având desigur în vedere un termen mediu și lung pentru aceasta.
Pentru investitorii noi sau pentru cei care au ieșit, le recomandăm investițiile eșalonate, fie sub formă planurilor de investiții regulate (la noi se numesc Capital Plan), fie sub formă unui plan pe termen scurt de a intra în piață în mai multe etape (în 3 sau 6 luni).
