Cu doar o zi înainte de ședința de politică monetară a Băncii Naționale a României, cele două mari bănci internaționale care urmăresc atent regiunea – ING și Erste/BCR – converg spre aceeași concluzie: dobânda-cheie va rămâne la 6,50% în 2025, iar primele reduceri ar putea apărea abia în 2026.
De la un ton prudent la începutul verii, BCR adoptă acum o poziție mult mai fermă, aliniindu-se complet la perspectiva deja enunțată de ING.
ING: Scăderile de dobândă sunt acum o poveste pentru 2026
În analiza sa publicată pe 5 iulie, ING scrie clar că BNR nu are motive să reducă dobânda în viitorul apropiat.
„Ne așteptăm ca Banca Națională a României să păstreze rata de politică monetară neschimbată la ședința din 8 iulie. De asemenea, anticipăm o comunicare ușor ‘hawkish’, având în vedere presiunile inflaționiste vizibile pe termen scurt. Scăderile de dobândă sunt acum o poveste pentru 2026.”
Majorarea taxelor vine cu un efect inflaționist
Potrivit ING, contextul fiscal și eliminarea plafonărilor la prețurile reglementate vor împinge inflația și mai sus în lunile următoare. „Estimăm că acești factori cumulați vor împinge inflația în intervalul 7,5–8,0% în lunile următoare, urmând să se stabilizeze în jurul a 7,5% până la finalul anului.”
Pe termen mai lung, scăderea inflației va fi posibilă abia în a doua jumătate din 2026, când va interveni un efect de bază favorabil. „Un efect de bază dezinflaționist puternic este așteptat să se manifeste în a doua jumătate a anului 2026, ceea ce ar putea reduce inflația anuală spre intervalul 4,0–4,5%.”
În plus, ING avertizează asupra riscului de recesiune, într-un context în care consumul încetinește și economia dă semne clare de epuizare.
„Dacă economia ar stagna pe parcursul restului anului, creșterea anuală ar putea scădea la doar 0,3% în 2025 – un scenariu care devine mai plauzibil decât prognoza noastră actuală, de 0,8%. În aceste condiții, riscul unei recesiuni ușoare sau chiar al unei contracții anuale complete nu poate fi exclus.”
Erste/BCR își schimbă oficial poziția: „Reducerea dobânzii este amânată până în 2026”
Dacă la jumătatea lunii iunie Erste/BCR încă păstra o fereastră deschisă pentru o posibilă reducere a dobânzii în toamnă, cea mai recentă analiză a băncii – transmisă investitorilor și consultată de BankingNews – marchează o schimbare radicală.
Perspectivele privind inflația s-au înrăutățit, anunță astăzi BCR
„Creșterea anticipată a inflației, împreună cu impactul măsurilor fiscale, determină o reevaluare a calendarului monetar. În contextul actual, considerăm că prima reducere a dobânzii-cheie este probabilă abia în 2026.”
Această nouă abordare reflectă deteriorarea vizibilă a prognozei de inflație și recunoaște că traiectoria de scădere a prețurilor este amânată.
„Având în vedere noile măsuri de creștere a TVA și a accizelor, precum și liberalizarea tarifelor la energie, traiectoria inflației pe termen scurt este revizuită în sus. O scădere susținută a ratei dobânzii ar putea fi justificată doar după ce inflația intră ferm pe un trend descendent, iar anticipațiile inflaționiste se stabilizează.”
BCR menționează și incertitudinile legate de execuția bugetară, fondurile UE și cursul valutar. „Persistența incertitudinilor fiscale, fragilitatea cursului EUR/RON și tensiunile externe ridică pragul de toleranță pentru o eventuală relaxare monetară. Până când aceste riscuri nu vor fi atenuate, considerăm că politica monetară va rămâne într-un regim de așteptare, scrie Ciprian Dascălu în analiza Erste/BCR.
BNR, prizonieră între inflație și stagnare economică
Banca Națională a României a indicat, în mai, că o eventuală reducere a dobânzii ar putea fi luată în calcul doar în a doua parte a anului și numai dacă dobânzile din piața monetară ar coborî sub rata-cheie, ceea ce nu s-a întâmplat. Dimpotrivă, între cele două tururi de alegeri prezidențiale, lichiditatea din sistem a trecut de la excedent la deficit, iar intervențiile valutare au dus la tensionarea pieței monetare.
„Așadar, mai mulți factori trebuie să se alinieze pentru ca BNR să reia tăierile de dobândă, iar totul depinde de eliminarea incertitudinilor fiscale. Acest lucru ar putea reduce presiunea asupra finanțării externe a guvernului, ar permite deblocarea fondurilor europene neutilizate și, în cele din urmă, ar putea readuce poziția de lichiditate a sistemului bancar față de BNR în teritoriu pozitiv.”, arată analistul ING, Ștefan Posea.
În concluzie, economiștii exclud o reducere a dobânzii în acest an, semnalând că presiunile inflaționiste, volatilitatea leului și incertitudinile fiscale blochează orice mișcare de relaxare monetară.
În lipsa unei traiectorii clare de scădere a inflației și a stabilității bugetare, BNR ar putea menține dobânda-cheie la 6,50%, pe tot parcursul anului, iar prima tăiere devine probabilă abia din 2026.
Citeste si