Codin Năstase, Director General Adjunct Divizia Risc Patria Bank, susține că o simplă raportare la diferența dintre valorile ROBOR și EURIBOR ne arată de ce costurile de finanțare sunt mai mari în țara noastră. ”Atâta vreme cât ROBOR-ul este mai mare decât EURIBOR-ul este clar că și costul este mai mare în România”, subliniază oficialul Patria Bank, în cadrul unui interviu acordat celei mai recente editii a Revistei BankingNews.
Codin Năstase apreciază că debitorii și-au modificat comportamentul în raport cu riscurile unui credit, conștientizând importanța acestora. ”Cel mai bun exemplu este faptul că în 2018 a existat un apetit foarte mare pentru creditele cu dobândă fixă.
Practic, clienții nu au mai vrut să își asume riscul potențial de a li se schimba rata de credit în funcție de evoluția dobânzii din piață. S-au schimbat și așteptările și percepția publicului din acest punct de vedere”, menționează Director General Adjunct al Patria Bank.
Ce riscuri contribuie la alcătuirea costurilor de finanțare în România, cum au evoluat aceste riscuri în ultimii ani și care sunt diferențele față de țările dezvoltate?
Benchmark-ul care se folosea până la modificarea OUG 114/2018 era BOR-ul, fie că este vorba de ROBOR sau EURIBOR. Cum creditele către persoane fizice în România se acordă în lei, se folosește ROBOR-ul ca indice de referință. Practic de acolo pleacă formarea ratei dobânzii percepute de bancă, care era și o cerință a OUG 50/2010. Acum vom avea o nouă referință, introdusă de OUG 114 modificând OUG 50. La referință se adaugă costul capitalului care diferă de la bancă la bancă, peste care se adaugă costul riscului și marja de profit a băncii. Pentru creditele cu dobândă fixă, mai trebuie adăugat costul swap-ului de dobândă. Cam asta ar conține costul. Din punctul de vedere al diferenței dintre România și țările mai dezvoltate, e de luat în calcul faptul că țara noastră are Legea Dării în Plată care crește costul riscului, față de alte țări care nu au această lege. Când calculăm costul riscului trebuie să luăm în considerare și faptul că toate creditele sub 250.000 de euro pot fi afectate de un eveniment de nerambursare care nu există în alte țări, respectiv darea în plată. Mai există legi similare în Statele Unite și nici acolo în toate statele. Sunt state care au o lege echivalentă cu Darea în Plată și care permite ca proprietarul să renunțe la casă ca să nu mai plătească acel credit, așa cum sunt state care nu permit acest lucru. Cam acestea sunt diferențele.
Se vorbește tot mai des despre ideea că împrumuturile din România sunt mai scumpe decât în alte țări europene. Cât adevăr există în această percepție și cum se manifestă corelația dintre riscuri și costuri?
Sunt două componente: BOR-ul și costul riscului. Atâta vreme cât ROBOR-ul este mai mare decât EURIBOR-ul este clar că și costul este mai mare în România. A doua componentă, cea legată de costul riscului, diferă oricum de la bancă la bancă, de la produs la produs și depinde foarte mult de ce au moștenit diverse bănci de pe timpul crizei. Sunt bănci care au fost foarte afectate în acea perioadă, în ceea ce privește protofoliul de credite ipotecare și cele de consum și bănci care au fost mai puțin afectate. Toate băncile când construiesc costul, îl calculează la nivel de portofoliu și ținând cont de istoricul pe care îl dețin. România a fost puternic influențată de criză, însă dincolo de asta, în țara noastră există diferențe și între bănci. Sunt bănci mai sofisticate, care au un sistem de preț în funcție de risc și bănci mai puțin sofisticate care solicită același preț fără să diferențieze clienții în funcție de categoria de risc în care se încadrează. Chiar și în interiorul unei bănci sunt clienți care au un risc calculat mai mare sau mai mic față de alții și beneficiază de rata dobânzii diferențiată. Se practică în piață.
Cum se va derula anul 2019 din punctul de vedere al riscurilor și cum va evolua creditarea, la nivel de bancă și la nivel de piață, luând în calcul toate noile reglementări care vizează industria bancară?
Pe marginea acestui subiect nu aș vrea să comentez foarte mult, întrucât este mai potrivit să las analiștii care se uită la ansamblul pieței. Anul 2019 aduce foarte multe necunoscute. Instabilitatea pe care o observăm, în mod cert va duce la o creștere a costurilor. Instabilitatea duce la volatilitate, volatilitatea duce la creșterea costurilor.
S-au schimbat clienții băncilor din România în raport cu riscurile unui credit, cât de mult conștientizează importanța acestora și ce rol joacă educația financiară în această privință?
În mod cert s-au schimbat. Cel mai bun exemplu este faptul că în 2018 a existat un apetit foarte mare pentru creditele cu dobândă fixă. Practic, clienții nu au mai vrut să își asume riscul potențial de a li se schimba rata de credit în funcție de evoluția dobânzii din piață. S-au schimbat și așteptările și percepția publicului din acest punct de vedere. Joacă și educația financiară aici un rol. În primul rând, în ultimii ani, sistemul bancar a devenit foarte conștient că nivelul de educație în România este foarte redus și s-au făcut eforturi atât la nivelul asociațiilor profesionale, mă refer în special la Asociația Româna a Băncilor, cât și la nivelul fiecarei bănci pentru creșterea nivelului de educație financiară.
Care este opinia dumneavoastră cu privire la discuțiile tot mai acerbe referitoare la ideea că ne paște o nouă criză financiară, ce riscuri pot comprima distanța până la o eventuală recesiune și ce trebuie întreprins pentru a minimiza efectele?
România este o economie integrată la nivel european. Orice schimbare în Europa va afecta România. Activăm deja într-un sistem global, deci chiar dacă la noi lucrurile ar merge bine nu putem rămâne neafectați de ceea ce se întâmplă la nivel european și mondial.
