Banca Națională a României vrea să tempereze avântul creditării printr-un regulament ce vizează plafonarea gradului de îndatorare aferent populației. Decizia, care ar putea fi transpusă în practică începând cu 1 iulie 2018, generează reducerea numărului de potențiali clienți eligibili pentru împrumuturi și diminuarea sumelor de care vor putea beneficia viitorii debitori.
Nu este un secret faptul că intervenția BNR nu este privită cu ochi buni de către băncile comerciale și clienți, deopotrivă. Motivarea demersului Băncii Centrale stă în picioare, argumentele privind supraîndatorarea populației (în special a segmentului considerat vulnerabil din cauza veniturilor limitate) și riscul de neplată fiind de necontestat. Totuși, lucrurile puteau fi abordate sub o formă mai puțin radicală. Senzația este că BNR s-a apucat de sculptat, însă nu o face ca orice artist plastic, cu dalta și ciocanul, ci cu toporul.
Intervenția brutală asupra creditării populației nu poate fi o soluție dacă ai în vedere principiul dezvoltării sănătoase a pieței de profil. Chiar dacă în momentul de față se poate spune că asistăm la o finanțare galopantă pe zona de retail, în timp ce inflația și dobânzile s-au înscris pe o pantă ascendentă accentuând pericolele, intenția Băncii Naționale a României de a diminua abrupt accesul populației la împrumuturi este fără îndoială o frânare bruscă. Și asta în condițiile în care obstacolul a fost anticipat de ceva vreme, pentru a evita coliziunea fiind suficientă încetinirea progresivă.
Gustul amar lăsat de iresponsabilitatea de care au dat dovadă unele bănci comerciale pe zona creditării în perioada de boom economic – sistemul bancar local devenind apoi campion la neperformanță – și faptul că mai apoi toate oalele s-au spart în capul BNR generează până la urmă intervenția radicală de acum. Povestea se poate repeta, iar Banca Centrală știe asta. Tocmai de aceea, pare să spună ”Nu e frumos ce facem, dar e sănătos!”.
Subiectul este delicat, iar fiecare tabără pare să aibă dreptate în felul ei, cu argumente solide. Tocmai de aceea, cred că vom asista la identificarea unui punct de echilibru, creionat de o previzibilă ”negociere” a termenilor!
