Dobânzile de pe piața monetară – iar ROBOR, în mod special – pot fi privite din mai multe perspective. Debitorii le privesc mai ales prin rata lunară. Băncile, prin costul finanțării. Juriștii, prin cadrul de reguli. Factorii de decizie publică, prin impactul social. Sunt doar câteva perspective posibile, dar fiecare este legitimă și importantă.
Ce reflectă, de fapt, ROBOR: emoțiile din piață sau fundamentele economice?
Într-o dezbatere publică intensă, perspectivele diferite pot genera ușor impresii, emoții și etichete. ROBOR ajunge astfel să fie perceput ca prea mare sau prea mic, uneori chiar ca simpatic ori antipatic. Dar aceste etichete spun mai mult despre felul în care ROBOR este resimțit decât despre factorii economici pe care ar trebui să îi reflecte.
ROBOR rămâne, înainte de toate, un indicator al pieței monetare.
Întrebarea economică de pornire este una de coerență: în ce măsură reflectă reperele economice de bază?
Dacă facem un pas înapoi și revenim la logica de bază din manualele și cursurile de economie, întrebarea devine mai clară. O dobândă de pe piața monetară nu poate fi citită în izolare: ea reflectă, în bună măsură, costul banilor. Acest cost depinde de multe principii economice, mecanisme de piață și condiții concrete – de la așteptări, lichiditate și riscuri până la contextul financiar mai larg. Dar, la nivelul celor mai simple repere economice, două elemente par esențiale: cadrul politicii monetare și evoluția inflației.
Primul reper este cadrul politicii monetare. Într-o economie de piață, dobânzile interbancare trebuie să reacționeze la orientarea politicii monetare. Altfel, politica monetară nu se mai transmite corespunzător în economie. În termeni simpli: dobânzile interbancare ar trebui să se afle, de regulă, în apropierea dobânzilor stabilite de banca centrală.
Ratele ROBOR și ROBID, în interiorul coridorului de politică monetară
Dacă ne uităm la nivelurile medii din perioada T4 2018 – T4 2025 (pentru care este disponibil și IRCC), prima observație importantă este că toate ratele ROBOR și ROBID s-au aflat în interiorul coridorului de politică monetară. Interesant este că media simplă a acestor rate indică un nivel aproape identic cu cel al ratei de politică monetară (4,22% vs. 4,26%).
Se observă și o ușoară pantă ascendentă a dobânzilor pe măsură ce scadența crește. O astfel de pantă are mai multe explicații posibile. Cea mai simplă este prima de termen: o scadență mai lungă poate include o primă, la fel cum și un depozit pe termen mai lung este, de regulă, remunerat cu o dobândă mai ridicată.
IRCC se află, la rândul său, în linie cu dobânzile de pe segmentul scurt al pieței.
Această poziționare este coerentă cu modul în care este calculat indicatorul: pe baza tranzacțiilor efective, concentrate în principal pe scadențe scurte.
Al doilea reper este inflația.
Lichiditatea, stresul financiar sau alți factori pot conta, mai ales pe termen scurt. Dar, dacă ne uităm la niveluri medii pe o perioadă mai lungă, inflația este probabil prima variabilă macroeconomică de la care ar trebui să pornim.
Din această perspectivă, ROBOR a avut un comportament similar cu ratele interbancare din regiune. Pe scurt, datele sunt în linie cu logica economică de bază: acolo unde inflația este mai ridicată, dobânzile tind să fie și ele mai ridicate.
Un detaliu interesant al graficului este că, în acest eșantion, relația estimată este aproape unu-la-unu. Cu alte cuvinte, în datele analizate, o inflație medie mai ridicată cu un punct procentual este asociată cu o dobândă medie mai ridicată cu aproximativ un punct procentual.
In medie, dobânzile au fost sub rata inflației
O altă observație este că, în medie, dobânzile au fost sub rata inflației. Acest lucru poate fi înțeles în contextul naturii șocurilor inflaționiste din acea perioadă. Nu doar în România, ci în întreaga regiune, inflația a fost alimentată în mare măsură de șocuri de ofertă: pandemia, blocajele din lanțurile de producție, criza energetică și tensiunile geopolitice majore, inclusiv războiul din Ucraina și episoadele de tensiune din Orientul Mijlociu din perioada analizată.
În concluzie, ROBOR poate părea simpatic sau antipatic, prea mare sau prea mic, în funcție de poziția din care este privit. Dar, dacă este analizat prin cele două repere fundamentale discutate aici – cadrul politicii monetare și inflația -, evoluția pare coerentă cu cea a ratelor interbancare comparabile din regiune.
Opinie semnată de Csaba Bálint, membru CA al BNR
Sursa-AICI
