Aflat in fata unor documente statistice, intocmite de secretariatul UNPIR, avocatul Gheorghe Piperea, vorbeste despre insolvente si combate temerea Guvernului ca romanii vor intra voit in saracie. „Cele mai multe dosare au esuat in faliment (94%), ceea ce inseamna ca, desi pare un beneficiu pentru debitorii care „se pun sub protectia trinbunalului”, insolventa este, de fapt, inceputul sfirsitului. Asadar, nu cred ca ingrijorarea fiscului si a guvernului fata de un „fenomen” al insolventei are baze reale, caci nimeni nu isi doreste sa iasa voluntar din afaceri. In orice caz, sistemul nostru legal il obliga pe debitor sa isi declara insolventa, in 30 de zile de la momentul la care intra in aceasta stare, sub amenintarea unor sanctiuni patrimoniale si penale grave. Numarul mare de falimente voluntare este o consecinta a lipsei de masuri de politica economica de relansare, ceea ce face criza economica o stare „obsinuita”, in care se poate trai, eventual din expediente sau, mai degraba, din rsotogolirea unor probleme ce tin de sistem.”
„Totalul sumelor inscrise in dosarele de insolventa cu titlu de creanta („masa credala”) a fost de 20 mld lei in 2009, de 49,2 mld lei in 2010, de 109 mld lei in 2011 si de 131,6 mld lei in 2012.
Totalul sumelor recuperate in dosarele de insolventa este de 1,9 mld lei (in jur de 400 milioane euro), pe toata perioada, adica in tot intervalul 2009-2012; in jur de 45% din aceste sume au fost distribuite creditorilor garantati (in principal, banci) si in jur de 17% din aceste sume au fost distribuite creditorilor bugetari (in principal, fisc); ma intreb cite procente din sumele acumulate in portofoliile de „neperformante” ale bancilor si cite procente din arieratele bugetare s-au incasat in aceeasi perioada pe caile specifice, altele decit insolventa (executari silite, vinzare catre firmele de debt collection); nu pot decit sa banuiesc ca e vorba, in cazul bancilor, de 7-8%, caci acesta este pretul la care se vind firmelor de debt collection creditele neperformante.
Trebuie spus ca, desi numarul total al dosarelor de insolventa a ramas relativ constant in acesti ani (in jur de 35 mii de dosare), in fiecare an au „intrat” in jur de 25 de mii de dosare noi, de unde concluzi ca tot cifra de 25 de mii este cea care reflecta „iesirile”, adica dosarele de insolventa care se inchid, cu consecinta radierii debitorilor, a marcarii pierderilor si a recuperarii tva-ului aferent facturilor neincasate de la debitorii oficial „decedati” prin faliment. Daca una din principalele sarcini ale practicianului in insolventa este asanarea mediului economic de „agentii” sai neviabil, nu as spune ca facem o treaba chiar rea.
In fine, daca in 2009, ponderea dosarelor de insolventa era data de cele deschise la cererea creditorilor (55%), in anii crizei, ponderea s-a deplasat catre dosarele deschise la cererea debitorului (52%). Cele mai multe dosare au esuat in faliment (94%), ceea ce inseamna ca, desi pare un beneficiu pentru debitorii care „se pun sub protectia trinbunalului”, insolventa este, de fapt, inceputul sfirsitului. Asadar, nu cred ca ingrijorarea fiscului si a guvernului fata de un „fenomen” al insolventei are baze reale, caci nimeni nu isi doreste sa iasa voluntar din afaceri. In orice caz, sistemul nostru legal il obliga pe debitor sa isi declara insolventa, in 30 de zile de la momentul la care intra in aceasta stare, sub amenintarea unor sanctiuni patrimoniale si penale grave. Numarul mare de falimente voluntare este o consecinta a lipsei de masuri de politica economica de relansare, ceea ce face criza economica o stare „obsinuita”, in care se poate trai, eventual din expediente sau, mai degraba, din rsotogolirea unor probleme ce tin de sistem.
De dragul exercitiului analitic, va invit sa faceti niste comparatii si constatari :
-daca in 2009 masa credala totala era de 20 mld lei (in jur de 5 mld euro), in 2012 aceasta masa credala a ajuns la 131,6 mld lei (cam 31 de mld euro, adica de 6,5 ori mai mult); cum recuperarea creantelor s-a limitat la aprox. 400 milioane de euro, se poate spune ca o parte din „factura” crizei este de cel putin 25 de mld euro;
-in 2009 erau pe rol citeva dosare de faliment al unor banci, ceea ce inseamna ca mare parte din suma de 5 mld euro acumulata ca masa credala pina atunci provenea din aceste falimente de banci; dupa 2009 nu s-a mai deschis niciun faliment de banci, dar s-au deschis insolvente/falimente in restul economiei care au generat datorii de peste 26 mld euro; cam toti stim ca aceste datorii s-au concentrat in firme de real estate si in mall-uri, unde bancile au mari expuneri; in momentul in care aceste 26 mld euro vor fi marcate ca pierdere in urmarea inchiderii falimentului debitorilor, ele vor aparea in bilanturile consolidate ale bancilor;
-in 2012 a intrat in insolventa Hidroelectrica, iar in 2013 a intrat in insolventa Oltchim; dincolo de faptul ca aceste doua dosare au marit, ele insele, „factura” crizei cu 2 mld euro, consecintele acestor insolvente se vor vedea, pentru ca ele reverbereaza, in alte sute de insolvente, care, probabil, vor mai adauga si ele acestei facturi citeva mld euro;
-in 2013 sunt asteptate alte citeva insolvente de mari companii, inclusiv companii publice, plus companiile din domeniul energiei „verzi” (noua „bula” speculativa care se va sparge, cam aceleasi coordonate in care s-a spart in 2008-2009 „bula” speculativa din imobiliare) ceea ce va adauga alte mld euro acestei „facturi”.
Desi cifra de 35 mii de dosare la nivel national in Romania pare o nimica toata fata de 2,3 milioane de dosare la nivelul economiei SUA, totusi, „permanentizarea” crizei si cvsi-generalizarea insolventei sunt extrem de periculoase. Nu va mai circula banul, oamenii, comerciantii, vor re-generaliza trocul (ca pe vremea lui mos Vacaroiu, 1992-1996). E ca si cind organismul nu mai este irigat de singe. Ar putea urma colapsul… De aceea, cit mai este din anul 2013, an ne-electoral, e nevoie de punerea cit mai rapida la lucru a insolventei ca metoda de privatizare. Ar putea fi acel fresh, new start, de care vorbesc americanii…
