Fost bancher la Bancpost, unde a lucrat în domeniul fraudelor, directorul general al MasterCard, Cosmin Vladimirescu, este o voce reprezentativă a industriei de carduri din România. Adept al dialogului agreabil și destins, încearcă de fiecare dată să insufle relaxarea în discuțiile la care este parte, indiferent de importanța lor. ”Sunt destul de nonconformist și întotdeauna mă distrez. Reușesc de foarte multe ori să insuflu acest lucru și interlocutorilor, chiar dacă vorbim chestii foarte serioase, lucruri strategice și prioritare, discuții de multe milioane de euro sau multe milioane de clienți. Prefer această manieră mai relaxată”, dezvăluie Cosmin Vladimirescu.
Chiar și așa, recunoaște că încă nu a reușit să se debaraseze definitiv de comunicarea ternă caracteristică bancherilor. Nu pare deloc așa, pentru că orice întâlnire cu șeful MasterCard din România îți dezvăluie o persoană deschisă, cu aplomb și foarte prietenoasă. Vorbește deschis despre orice subiect, nu se ferește să atingă teme sensibile și arzătoare pentru societatea românească. Insistă de multe ori, de-a lungul întrevederii noastre, pe ideea că utilizarea cardului ca mijloc de plată la comercianți are o contribuție puternică la procesul de fiscalizare a economiei. Se declară fericit că lucrează în industria bancară locală. ”Sistemul bancar din România este promițător. Nu m-aș duce să lucrez în Suedia sau Olanda. Nu mai este nimic de făcut, ar fi plictisitor. Acțiunea se întâmplă aici, aici se petrec schimbările”, subliniază Cosmin Vladimirescu.
Din punctul său de vedere, anul trecut a marcat începutul unei revoluții în cadrul industriei de carduri pentru că s-au întâmplat foarte multe lucruri complet diferite de ceea ce consideră sistemul bancar din România. ”Am avut primele carduri prepaid pentru tichetele de masă, o premieră absolută în România. Am avut diminuarea comisioanelor de interchange. Am avut, în premieră mondială, lansarea serviciului de Western Union pentru transferul de bani. Am avut licențierea Trezoreriei ca acceptator de plăți online cu cardurile MasterCard și Maestro. Am avut loteria cardurilor, in completarea loteriei fiscale, prima campanie care sprijină fiscalizarea economiei românești”, enumeră Cosmin Vladimirescu câteva dintre cele mai importante evenimente ale anului 2015. În cadrul acestui tablou, Cosmin Vladimirescu nu ezită să evidențieze că MasterCard a consemnat ”rezultate foarte, foarte, foarte bune”, fără a oferi însă detalii, din cauza restricțiilor impuse de listarea companiei la bursă.
Despre anul în curs, directorul general al MasterCard spune că ”o să fie extrem de interesant fără doar și poate”. Face referire în primul rând la finalizarea procesului de licențiere a Trezoreriei.
”Așteptările mele sunt ca Trezoreria să termine în câteva luni procesul de selecție prin licitație a procesatorului de plăți cu care o să lucreze. Eu îmi iau angajamentul că în maximum trei luni de la definitivarea acestui proces o să facem implementarea tehnică, deci, cu puțin de noroc, putem să fim live în trimestrul al patrulea 2016. Mă aștept ca prin octombrie – noiembrie să putem plăti taxele și impozitele cu cardurile MasterCard si Maestro de oriunde provin datoriile respective din România”, precizează Cosmin Vladimirescu.
Pe de altă parte, șeful MasterCard se așteaptă la continuarea trendului de creștere a segmentului de carduri de tichete electronice de masă și la consolidarea segmentului de carduri contactless. De asemenea, dezvăluie că, în 2016, este previzibilă cel puțin o lansare interesantă în transportul public. ”Știu că RATB și Metrorex sunt foarte interesate să facă un mass deployment pe plățile contactless”, declară Cosmin Vladimirescu. Totodată, un alt proiect important pentru anul curent este reprezentat de schimbarea modelului de distribuție a beneficiilor sociale prin emiterea cardurilor sociale.
Oficialul MasterCard consideră că România trebuie să-și propună să ajungă la nivelul țărilor occidentale în ceea ce privește utilizarea banilor cash. ”Este obligatoriu să fim la acel nivel. Este o certitudine că o să fim. Întrebarea este în cât timp se va întâmpla acest lucru. Progresul tehnologic, implementările de tehnologii de ultimă oră sunt în avantajul nostru. Singurul loc în care creștem mai încet, dar creștem, este educația financiară. Aceasta este singura problemă, asta trebuie să remediem. Din punctul de vedere al serviciilor pe care le oferim suntem acolo, ba chiar suntem de multe ori înaintea lor, dar avem nevoie și de educație financiară”, specifică Cosmin Vladimirescu.
Nu este de acord cu taxarea retragerilor de numerar de la bancomate
De multe ori, de-a lungul timpului, clienții băncilor au dezaprobat obiceiul instituțiilor de credit de a taxa excesiv retragerea de numerar de pe carduri. Chiar dacă, în ultima vreme, câteva bănci au luat decizia de a renunța la acest comision, mizând pe costuri zero la utilizarea bancomatelor, nemulțumirea posesorilor de carduri persistă. Încerc că aflu părerea sa despre costurile percepute de băncile locale pentru retragerea de numerar, întrebând direct: ”Considerați că cea mai bună soluție pentru promovarea folosirii cardului ca instrument de plată la comercianți este restricționarea retragerilor de numerar prin impunerea unor comisioane mari la acest tip de tranzacție?”. Răspunsul vine rapid și ferm: ”Nu. Cu siguranță, nu!”.
”Cred că retragerea de numerar are într-adevăr o componentă educațională, dar care a fost înțeleasă greșit. Opinia mea este că retragerile de numerar trebuie să fie gratuite, indiferent de număr și indiferent de bancomatul de unde vrei să retragi bani. Mecanismul este unul foarte simplu. În primul rând, noii posesori de carduri au nevoie de siguranța eficienței instrumentelor de plată. Și eu am fost la început, primele tranzacții le-am făcut la bancomat, am făcut probabil câteva zeci de tranzacții la bancomat până m-am convins că totul funcționează ireproșabil cu cardul. Abia după aceea am început să fac plăți la comercianți. N-am vrut să mă simt rușinat pentru că la o coadă unde sunt zeci de persoane în spatele meu, eu nu știu să folosesc cardul, nu știu cum să tastez codul PIN sau se întâmplă ceva tehnic și nu funcționează. Până nu am avut certitudinea că totul funcționează perfect nu am încercat să plătesc la POS. Asta una la mână. Fiecare trebuie să treacă printr-un număr de tranzacții la ATM ca să se convingă că totul e ok și este absolut firesc. Doi la mână: un cost mare asociat retragerii de numerar ne forțează să scoatem tot salariul. Să recunoaștem, majoritatea cardurilor din piață sunt carduri de salarii. Pe lângă faptul că diminuăm venitul posesorului de card, îi diminuăm salariul cu comisioanele astea mari, îl și obligăm să-și scoată toți banii de la bancomat, pentru că psihologia este următoarea: dacă am un cost mare pentru retragerea de numerar, decât să plătesc de mai multe ori, mai bine mă duc o dată, plătesc comisionul ăla mare și scot tot salariul. După care, indiferent ce campanii interesante gândim noi, Guvernul, ANPC-ul, comercianții, oricine, nu mai avem cum să mai activăm acel client pentru că el nu mai are banii pe card, are banii în numerar în portofel. Orice i-am oferi noi, nu putem să-l convingem pentru că nu mai are bani în cont. Noi am scăzut foarte mult comisioanele care se plimbă între bănci și pe care le încasează posesorii de bancomate, astfel încât din punctul acesta de vedere sistemul este pregătit pentru oferirea retragerilor de numerar fie gratis, fie pentru un cost modic. Eu cred că acesta este mecanismul câștigător pentru bănci. Părerea mea este că încet-încet toate ajung în același loc. Evoluția aceasta s-a întâmplat în Polonia și cred că se întâmplă și la noi”, susține Cosmin Vladimirescu.
În privința costurilor practicate de băncile din România pentru emiterea, administrarea și utilizarea unui card, șeful MasterCard spune că acestea sunt corelate cu nivelul de educație financiară a consumatorului și cu modul în care este utilizat produsul. ”Eu pot să spun că nu prea am costuri pentru utilizarea produselor financiare pe care le am. Și am slavă Domnului la mai multe bănci o grămadă de produse: carduri, conturi curente, Internet Banking, depozite, etc. Numai că le folosesc într-un mod judicios, care mă face un client profitabil pentru bancă și îmi permite mie să îmi gestionez mult mai bine finanțele personale. Odată cu utilizarea vine și scăderea comisioanelor. Și toată lumea este fericită!”, evidențiază Cosmin Vladimirescu.
Relația dintre bănci și clienți poate fi detensionată prin dialog și renegocierea contractelor
Ultimul an oferă un tablou sumbru atunci când vine vorba despre relația dintre bănci și clienți, tensiunile fiind legate în principal de clauzele abuzive și creditarea în franci elvețieni. Pe fondul acestor tensiuni, în spațiul public și în Parlament se discută despre necesitatea unor legi care să aducă pe picior de egalitate băncile și clienții, cum ar fi darea în plată sau conversia creditelor. Cosmin Vladimirescu este la curent cu toate aceste aspecte și crede că este important ca băncile să lucreze în sensul reluării dialogului.
”Important este să avem bunăvoință și să avem dispoziția de a sta la masă, de a discuta și de a încerca să găsim o soluție. Sunt bănci care au renegociat zeci de mii, poate sute de mii de contracte de credit și au ajuns la un consens. Deci, odată ce apare dialogul, în cazul unor bănci știu sigur a fost proactiv, vin și rezultatele”, observă directorul general al MasterCard.
Nu uită să specifice și eterna problemă a spațiului mioritic legat de educație financiară, dar si de precaritatea contractelor, indiferent despre ce servicii vorbim, bănci, asigurări, telefonie, tâmplărie ș.a.m.d. ”Adevărul este că nu suntem obișnuiți să citim contracte, să înțelegem care sunt implicațiile. Pe de altă parte, contractele sunt proaste indiferent de ce natură sunt, pentru ce fel de servicii. Aseară, înainte de culcare, am citit un contract pentru tâmplărie de aluminiu. Pe cele 7 pagini am găsit cel puțin 15 observații de bun simț. Românii, în general, nu citesc contractele. Totodată, dacă ai întrebări nu prea are cine să-și răspundă, pentru că problemele de educație financiară sunt prezente nu numai la nivelul consumatorilor, sunt prezente de multe ori și la nivelul celor care lucrează în agențiile bancare. Nu este o rușine, cu toții avem de învățat. În primul rând, cred că trebuie să admitem chestiunea aceasta. Suntem la început de drum, avem de învățat. Lucrurile nu sunt perfecte, sunt perfectibile”, este de părere Cosmin Vladimirescu.
Viața sa se învârte în jurul celor doi băieți, cu care încearcă să-și petreacă cât mai mult timp
Viața sa se învârte în jurul celor doi băieți, cu care încearcă să-și petreacă cât mai mult timp
Încerc să duc discuția în direcția vieții personale, cu scopul de a obține cât mai multe detalii despre omul Cosmin Vladimirescu. Primul lucru care-i vine în minte sunt cei doi băieți. Se luminează la față când îmi spune că, în ultima vreme, își petrece foarte mult timp cu copiii săi, care au crescut și au nevoie de cât mai multă atenție.
”În ultima vreme îmi petrec foarte mult timp cu cei doi băieți, care au crescut și am început să fac foarte multe chestii împreună cu ei. Mergem la ski, mergem la mare să înnotăm, ne place să ne dăm cu bicicletele la munte, îmi place să le gătesc.
Invariabil, trebuie să aflu câte carduri deține șeful MasterCard din România. ”Multe, dar le folosesc!”, spune cu mândrie. Rămâne un pic pe gânduri. ”Încercam să-mi dau seama pe unde este portofelul”, se scuză, după care începe să numere pe degete. ”Unul corporate, trei de debit și două de credit, deci șase carduri în total”, conchide Cosmin Vladimirescu. Îmi dezvăluie că ultima plată cu cardul a realizat-o înaintea întâlnirii noastre, la prânz, când a achitat prânzul.