Curtea Constituţională nu a resuscitat situaţia dintre clienţii gata să dea în plată şi băncile care se opun acestei legi, care, după decizia Curţii Constituţionale, are şi parafa neconstituţionalităţii pe alocuri. Decizia judecătorilor nu scoate din „comă” clientul greu încercat, ba – din contră – îl lasă mort la pământ!
Practic, acum avem dovada că o lege poate face mai mult rău decât bine, ce să mai vorbim de protecţie socială. Nu aduce linişte acolo unde era necesar. Acolo unde, mulţi se băteau cu pumnul în piept că asta urmăresc.
Prin decizia Curţii Constituţionale înţelegem că darea în plată se aplică doar contractelor încheiate după octombrie 2011. Debitorii cu contracte semnate înainte de criză, cele care au împovărat de fapt clientul şi cele care merg cel mai des la instanţele de judecată, trebuie să-şi probeze „buna credinţă”.
Bancherii le-au numit „criterii de eligibilitate”. CCR şi legea le denumesc „impreviziune”
Clientul nu mai poate să plece din relaţia cu banca aruncând cheile pe masă. El trebuie să demonstreze unui judecator că există situaţia de impreviziune, adică faptul că “executarea contractului a devenit excesiv de oneroasă datorită unei schimbări excepţionale a împrejurărilor care ar face vădit injustă obligarea debitorului la executarea obligaţiei”.
Clienţii dornici să dea în plată şi iniţiatorii legii strigă cu bucurie că decizia le este favorabilă. „Decizia de azi a Curţii e triumful legii dării în plata. Ce a decis curtea astăzi e ca instanţele să verifice dacă omul este de bună credinţă sau nu, adică care-i motivul pentru care vrea să dea casa înapoi”, a declarat Daniel Zamfir, iniţiatorul legii, la Pro TV.
Dacă asta a decis Curtea înseamnă că acele criterii de care au fugit în Parlament, „criteriile de eligibilitate” cerute de Banca Naţională a României, bănci, Guvern, specialişti şi câţiva jurnalişti (porecliţi de avocatul Gheorghe Piperea banksteri) erau întemeiate şi obligatorii.
BNR a cerut, în timpul discuţiilor din comisii, un criteriu potrivit căruia rata aferentă creditului să fie de peste 65% din venituri. Adică, să arate că obligaţia de plată nu mai poate fi suportată de debitor, este peste vointa lui… Puteau să lucreze deputaţii pe această cerinţă? Putea fi ajustată, sa zicem la 50%? Era posibil cu siguranţă! Viata ne-a dovedit că se poate orice în Parlament. Doar să vrei!
Aş spune că dacă legea avea aceste criterii de eligibiliate deja asumate, astăzi clienţii nu se mai plimbau prin instanţe. Debitorii, a căror cazuri sunt cu adevarat disperate, aveau de câştigat. Iar banii şi timpul, ceea ce mulţi nu mai au (înţelegem din apelurile multor clienţi dar şi a celor care îi reprezintă), ar fi fost economisite.
Cine ar avea un astfel de interes meschin? Prevederile acestea, ce pot fi puse în practică în 30 de zile, arată clar că legea nu a fost concepută pentru acest tip de probleme „cu caracter social”. Adică, nimeni nu s-a gândit la debitorii care chiar nu mai pot plăti. Nu acesta era scopul…
Aceşti clienţi, cei mai disperaţi, sunt puşi pe drumuri, pierd bani şi timp în instanţe… Nu era mai simplu pentru toţi ca legea să îi departajeze din start pe clienţii cu probleme, fără să mai fie nevoie ca acum să-şi probeze, în instanţe, „buna credinţă” cum spune deputatul Daniel Zamfir. Cine are interesul să menţina „drumul batătorit” până la instanţă?
Ce declara Daniel Zamfir despre criteriile de eligibilitate
„Cetățeanul stabilește. Nimeni nu știe mai bine decât el când este sufocat de datorii. Darea în plată se face la inițiativa împrumutatului, atunci când el consideră că nu mai poate plăti”, afirma, în primăvară, deputatul la Digi 24.
Apropo, situaţia aceasta îmi aminteşte de discuţiile săptămânii trecute, conform cărora bancile nu pot face educaţie financiară. Nu e etic. Dar avocatii? Pot face legi pentru şi în folosul lor? Este etic?
Dacă până ieri darea în plată îi salva pe clienti din „robia bancilor”, îi salva pe toţi, în orice condiţii, astazi salvarea e posibilă numai în anumite condiţii. Te poţi elibera din robie doar dacă „soluţia dării în plata este ultima la care se poate apela”, aşa explică, mai nou, avocatul Gheorghe Piperea.
Mai precis, nici legea nu mai e ce-a fost… Doar drumul până la instanţă e sfânt!
Gabriela Dinu
