România devine membru fondator al viitoarei Bănci pentru Apărare, Securitate și Reziliență (DSRB) și va găzdui unul dintre birourile regionale ale noii instituții financiare multilaterale, care își propune să mobilizeze capital public și privat pentru investiții în domeniul apărării și securității.
Banca ar urma să devină operațională în 2027
România s-a alăturat statelor care au semnat Declarația de intenție privind înființarea Băncii pentru Apărare, Securitate și Reziliență (Defence, Security and Resilience Bank – DSRB), inițiativă coordonată de Canada și anunțată în marja Summitului NATO.
Nicușor Dan: Banca va contribui la finanțarea apărării și securității
Președintele Nicușor Dan a anunțat că România este unul dintre membrii fondatori ai noii instituții și că va găzdui unul dintre birourile regionale ale acesteia.
„Noua instituție financiară multilaterală va contribui la consolidarea capacității statelor membre de a finanța investiții în domeniul apărării și securității, prin extinderea accesului la capital, reducerea costurilor de finanțare și sprijinirea dezvoltării capacităților industriale, cu un accent deosebit pe întreprinderile mici și mijlocii”, a transmis șeful statului pe pagina sa de Facebook.
DSRB va avea misiunea de a facilita accesul la finanțare pentru proiectele din domeniul apărării
Potrivit Declarației comune, DSRB va avea misiunea de a facilita accesul la finanțare pentru proiectele din domeniul apărării, securității și rezilienței, prin mobilizarea capitalului public și privat și prin reducerea costurilor de finanțare pentru statele membre și companiile implicate în dezvoltarea capacităților industriale.
Țările participante
Inițiativa este susținută, în această etapă, de Canada, Albania, Belgia, Grecia, Letonia, Luxemburg, România, Turcia și Ucraina, statele semnatare subliniind că noua bancă va completa, și nu va dubla, instrumentele naționale și multilaterale existente pentru finanțarea industriei de apărare.
UPDATE. Alexandru Nazare: Prin DSRB, deschidem o nouă sursă de finanțare pentru proiectele strategice ale României
După anunțul făcut de președintele Nicusor Dan, vine si un anunt oficial de la Ministerul Finanțelor.
„România nu intră în acest proiect ca simplu participant, ci ca stat fondator care a contribuit la construcția noii instituții încă de la început. Securitatea României și securitatea aliată nu mai pot fi privite doar prin prisma planificării militare; ele au nevoie de finanțare predictibilă, capital mobilizat inteligent, infrastructură strategică și industrie capabilă să livreze. Apărarea colectivă are nevoie de capital colectiv.
Prin DSRB, deschidem o nouă sursă de finanțare pentru proiectele strategice ale României și pentru companiile românești din domenii cu valoare adăugată ridicată – apărare, infrastructură critică, energie, securitate cibernetică și tehnologii emergente.
Faptul că Bucureștiul va găzdui biroul regional al băncii reprezintă o recunoaștere a rolului României la Marea Neagră și pe Flancul Estic și, în același timp, o oportunitate concretă de a transforma această poziționare strategică în proiecte, investiții și dezvoltare economică”, a declarat Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, în comunicat.
Decizia consolidează rolul României în noua arhitectură financiară dedicată securității europene
Conform sursei citate, Bucureștiul va găzdui biroul regional al Defense, Security and Resilience Bank (DSRB) pentru flancul de sud, în urma negocierilor purtate între statele fondatoare. Decizia consolidează rolul României în noua arhitectură financiară dedicată securității europene și rezilienței regionale și oferă țării noastre o poziție relevantă în dezvoltarea viitoare a noii instituții financiare internaționale.
Ministerul Finanțelor menționează că a participat, încă din fazele incipiente ale proiectului, la definirea arhitecturii instituționale și a modelului de guvernanță al DSRB, susținând crearea unei instituții credibile pentru investitorii internaționali, capabile să mobilizeze capital public și privat pentru investiții strategice în apărare, infrastructură critică și reziliență.
Prin statutul de stat fondator, România va avea acces la un nou instrument financiar internațional și la mecanismele de decizie prin care vor fi orientate finanțările către proiecte relevante pentru securitatea regională, infrastructura critică și dezvoltarea industriei de apărare.
MF precizează că DSRB completează arhitectura financiară internațională existentă printr-un mecanism dedicat mobilizării capitalului public și privat pentru investiții strategice în domenii în care nevoile de finanțare sunt în creștere. Instituția nu înlocuiește mecanismele actuale de finanțare, ci le completează prin capacitatea de a atrage resurse suplimentare și de a accelera investițiile în apărare, securitate și reziliență.
Pentru România, noua bancă deschide oportunități de finanțare pentru proiecte strategice și pentru companiile românești, în special pentru întreprinderile mici și mijlocii din industria de apărare și din sectoarele conexe. În funcție de instrumentele financiare dezvoltate de bancă, acestea vor putea beneficia de împrumuturi, garanții și investiții de capital destinate extinderii capacităților de producție, inovării, tehnologiilor emergente și integrării în lanțurile internaționale de aprovizionare.
DSRB va putea susține investiții în infrastructură critică, transport, energie, digitalizare, securitate cibernetică, tehnologii emergente și lanțuri de aprovizionare relevante pentru apărare și reziliență, contribuind la consolidarea capacității statelor membre de a răspunde provocărilor actuale de securitate.
Ministerul Finanțelor menționează că va continua să susțină dezvoltarea unor instrumente financiare moderne care să multiplice impactul resurselor publice și să atragă capital privat și instituțional către proiecte strategice pentru securitatea, reziliența și competitivitatea economiei românești.
Banca DRSB va mobiliza capital pentru a susține statele aliate să își finanțeze capabilitățile de apărare, securitate și reziliență.
Concepută pentru a opera la scară largă, banca DSR va aborda trei provocări esențiale: Capital accesibil pentru guverne, oferind finanțare pe termen lung, la costuri reduse, fără a exercita presiuni suplimentare asupra bilanțurilor naționale; Achiziții publice inteligente și mai rapide prin sprijinirea guvernelor în simplificarea și finanțarea proceselor de achiziție în domeniul apărării; Mobilizarea capitalului privat prin furnizare de garanții care să permită băncilor comerciale să finanțeze companii din domeniul apărării și securității de-a lungul întregului lanț de aprovizionare.

