Banii sunt importanți, iar rostul și valoarea trebuie explicate copilului. Este important ca el să prețuiască banii, să știe să-i cheltuiască, dar – mai ales – să-i investească. Asta mi-am spus într-o zi, când fiul meu avea doar doi ani și îmi cerea insistent să cumpărăm „multe bomboane care colorează limba”. Atunci am realizat că nimeni nu ne-a pregătit pentru momentul acesta, iar noi făceam parte din generația fără cultură financiară. A câta…?
Așa a pornit aventura noastră și a lui: învătând împreună. Am căutat informații, filmulețe, ne-am jucat, am făcut împreună o pușculiță din carton, apoi una dintr-un recipient al unei jucării. Jucărie cumpărată cu banii strânși în pușculița de carton. A urmat jocul “Monopoly” și alte distracții financiare preferate. Se juca constant cu bunica “de-a piața”. Își vindea jucăriile cu “dobândă”, pentru că aveau valoare sentimentală!
Timpul a trecut și viața ne-a purtat unde a vrut ea – spre antreprenoriat. Astăzi scriu despre lipsa educației financiare ce generează inegalitate și frustrare în România. Scriu pe www.BankingNews.ro în special pentru părinți și educatori, dacă vreți. Dar mizez pe faptul că, adresându-mă lor, mesajul meu ajunge implicit la copii. Ei sunt viitorul. Ei sunt viitorii consumatori și este datoria noastră să-i formăm educați, deci liberi. Liberi să aleagă în cunoștință de cauză atunci când va veni vremea.
Până acum câțiva ani, tangența copiilor noștri cu educația financiară se rezuma doar la educația primită în acasă (care nu este neapărat una obiectivă) și câteva lecții primite în particular. Așa am procedat și noi când am decis să mergem cu elevii clasei din care făcea parte și fiul nostru, să cunoască “mersul lucrurilor” într-o sucursală bancară.
În acel moment am realizat că pentru majoritatea copiilor deștepți și frumoși din clasa a III-a era prima vizită la bancă. Ce cunoșteau ei despre bancă? Știau doar că de aici vin banii. Și atât.
Atunci am decis că pe www.BankingNews.ro va fi mereu loc pentru educația financiară. A celor mici și mari!
Copiii sunt foarte atenți la tot ceea ce se petrece în jurul lor, dar mai ales la comportamentele pe care le întâlnesc la părinți, educatori sau dascăli. Educația financară începe în familie prin exemplul personal.
În căutarile mele destinate formării personale, a copilului, dar și a cititorilor, am aflat opinia psihologilor despre educația financiară timpurie și importanța ei. Potrivit acestora, educația financiară a copilului trebuie să înceapă la o vârstă cât mai fragedă, chiar de la vârsta de patru ani.
“Alfabetizarea” financiară poate fi începută încă de la grădiniță. Nenumărate studii au demonstrat faptul că principalul motiv pentru care oamenii se luptă cu dificultățile financiare este acela că au trecut prin sistemul de învățământ preșcolar fără să învețe mai nimic concret despre bani. Cu cât educația financiară începe de la o vârstă mai fragedă, cu atât rezultatele vor fi mai vizibile pe termen lung.
Eu pot să afirm, acum când Răzvan, fiul meu, a împlinit 14 ani, că educația financiară timpurie ne-a ajutat să avem astăzi un copil model. Este responabil și știe cât de greu se obțin banii munciți, știe că trebuie să economisim, dă dovadă de multă maturitate atunci când alege să-și cumpere lucruri.
Înțelege ideea de limită (de exemplu, distincția dintre ceea ce își dorește și ceea ce este posibil), știe că sunt cumpărături care pot fi amânate (nu tot ce este posibil este posibil imediat) și mai știe că unele lucruri au o valoare – deci este necesar un efort pentru a obține satisfacerea unei dorințe.
Sunt sigură că prin educație, copiii noștri vor înțelege că banii “nu cad din cer”, se câștigă. Ei nu sunt “fără sfârșit” și pentru a cumpăra o jucărie atunci când “vrei”, e nevoie să muncești și apoi să economisești. Mai târziu, jucăria va dispărea, însă rămân “banii de buzunar”.
De ce noi părinții trebuie să mizăm pe educația financară?
Când a venit pe lume Răzvan am știut că vreau cresc un om fericit, împlinit, ”cu un viitor”. Apoi am realizat că este nevoie de mulți „factori” cumulați pentru a „lucra” la fericirea copilului, cum ne place să glumim.
Iar unul dintre ei este șansa la educație. Inclusiv cea financiara. Un nivel scăzut de educație financiară scade șansele de a ajunge la bunăstare și crește riscul de a lua decizii greșite în viață.
În acești ani de criză, am cunoscut mulți oameni afectați. Am vorbit cu părinți frustrați din cauza lipsurilor materiale care afectau inclusiv copilul. Educația financiară poate combate inegalitatea de avere, care sigur duce la frustrare și stres.
În Statele Unite ale Americii, țara la care mulți români se raportează, elevii învață un lucru înțelept. În cadrul orelor de educație financiară, copiii învață că acești factori despre care noi tot povestim fără să avem o dimensiune clară sunt declanșatorii unor probleme grave de sănătate. Iar un om bolnav va cheltui bani pentru sănătatea sa. Banii îi poți cheltui doar dacă îi ai, dacă ai economisit! Așa se încheie orele de educație financiară în țara în care mai tot ce faci costă.
Poate ar trebui să ne gândim că nu mai este mult până vom ajunge în acest stadiu. Și să ne pregătim. Studiile recente pe care le tot răsfoiesc în căutare de informații utile pentru adulți, vorbesc despre averea oamenilor. Da!… acest cuvânt mult vânat de orice individ. Averea depinde de educația financiară. Se estimează că 40% din averea deținută la vârsta pensionării este reprezentată de educația financiară a individului. Mai precis, de cunoștințele financiare aplicate de-a lungul vieții.
Și atunci, ca părinte, după atâtea informații despre bunăstare și fericire, constați că educația financiară la copii joacă un rol determinant în viitorul lor de adulți. Educația financiară este importantă de când ne naștem și până murim. Este unul dintre secretele reușitei în viață. Este secretul pe care-l împart cu voi.
Materialul semnat de Gabriela Dinu a fost publicat în cadrul revistei ”Educația Financiară pe înțelesul tuturor”, Numărul 13, care este disponibilă în format .pdf la http://www.finzoom.ro/revista-educatia-financiara/#nr13.