Horia Manda, Președintele Consiliului de Administrație al Patria Bank, vorbește despre importanța pe care o are procesul de consolidare a industria bancare, vizibil în ultimii ani, exprimându-și speranța că în acest fel băncile vor fi dispuse din ce în ce mai mult să exploreze și zonele slab dezvoltate ale României. ”Din fericire a fost demarat un trend de consolidare care, în opinia mea, va continua. Jucătorii din piaţă au realizat cât de competitivi pot fi şi, odată cu maturizarea pieţei locale, şi-au ajustat strategiile – avem fie noi achizitori (pe care nu i-am fi considerat potenţiali achizitori în trecut) şi noi potenţiale achiziţii. Acest trend, sper eu, va duce către o eficientizare a operaţiunilor bancare până la nivelul la care inovaţia şi tehnologia le vor permite băncilor să intre în cea de a doua Românie. În acest context, îmi place să cred că noi, Patria Bank, suntem în avangarda acestui trend”, subliniază Horia Manda.
- Cum caracterizați parcursul industriei bancare din România de-a lungul perioadei 2008 – 2018 și care sunt principalele elemente ce trebuie semnalate?
- Industria financiară locală a avut un parcurs extrem de dinamic în ultimii 10 ani, ajutat atât de revenirea economică cât şi de oportunităţile de optimizare a operaţiunilor bancare prin tehnologie. Dacă ne uităm pe indicatori, observăm un sector bancar semnificativ mai sănătos, atât din punctul de vedere al profitabilităţii (ROE: 15.71% la H1 2018), cât şi din punctul de vedere al creditelor neperformante (NPL: 5.71% la H1 2018) şi al adecvării capitalului (CAR: 20% la H1 2018). Din păcate, însă, aceşti indicatori nu oferă decât o mică parte a imaginii de ansamblu – sectorul bancar trebuie privit prin prisma economiei reale, întrucât pe aceasta o deserveşte. Or aici situația nu stă la fel de bine. Ponderea activelor bancare în PIB se situa în 2017 la aproximativ 55% faţă de o medie de peste 350% în zona euro. Mai bine de 40% din populaţia ţării noastre nu are un cont bancar, iar creditul neguvernamental ca pondere în PIB este cel mai mic din Europa (sub 27% din PIB). Evident, aceeaşi situaţie se regăseşte şi pe partea de pasive unde se evidenţiază o capacitate de economisire scăzută. De asemenea, creditul este puternic concentrat în polii economici ai ţării – top 10-15 orașe generează mai bine de 75% din PIB – lăsând o parte semnificativă a României aproape complet decuplată faţă de economia formală. Pe de altă parte însă, interconectivitatea sistemului financiar local cu pieţele externe a scăzut semnificativ – finanţarea de la băncile mamă a ajuns la aproximativ 6 miliarde de euro în martie 2018, faţă de 20 miliarde de euro în martie 2009. Aceste probleme structurale privind sursele de finanţare, respectiv deficitul la nivelul economisirii locale şi retragerea surselor de finanţare externe, limitează capacitatea sistemului bancar local de a evolua şi de a servi drept un motor pentru creşterea economică sustenabilă. În acest context, facilitarea accesului la servicii financiare în România într-un mod armonios, pentru a genera un cerc virtuos de creştere economică şi o rezilienţă reală la şocuri, este o provocare ce lipseşte aproape cu desăvârşire de pe agenda publică, în ciuda unei importanţe cruciale pentru viitorul ţării.
- Care sunt cele mai importante învățăminte, raportându-ne la activitatea băncilor locale din tot acest timp?
- Din fericire a fost demarat un trend de consolidare care, în opinia mea, va continua. Jucătorii din piaţă au realizat cât de competitivi pot fi şi, odată cu maturizarea pieţei locale, şi-au ajustat strategiile – avem fie noi achizitori (pe care nu i-am fi considerat potenţiali achizitori în trecut) şi noi potenţiale achiziţii. Acest trend, sper eu, va duce către o eficientizare a operaţiunilor bancare până la nivelul la care inovaţia şi tehnologia le vor permite băncilor să intre în cea de a doua Românie. În acest context, îmi place să cred că noi, Patria Bank, suntem în avangarda acestui trend. De asemenea, cred că abia acum, din păcate, începem să înţelegem cât de importantă este educaţia financiară la nivelul populaţiei României şi mă bucur să văd demersuri solide din partea unor jucători din piaţă în acest sens. În plus, oricât de mult nu ne-ar fi pe plac nouă, băncilor, trebuie să tratăm apariţia start-up-urilor fintech ca un semnal care să încurajeze inovaţia într-un sector rigid prin definiţie. Mai mult, trebuie să înţelegem că modelele de dezvoltare, fie ele prin tehnologie sau prin brick & mortar, trebuie adaptate la circumstanţele pieţei locale. În acest context, doresc să felicit echipa Patria pentru eforturile de a ajunge în ceea ce noi numim a doua Românie – peste 50% dintre clienţii noştri sunt din rural şi urban mic, poziționare pe pe care ne propunem să o consolidăm prin intermediul digitalizării.
- Cu ce plusuri și minusuri rămâne industria de profil la bilanțul celor 10 ani?
- Sper să rămână cu câteva lecţii învăţate în aşa fel încât să nu mai repetăm greşelile anterioare crizei de acum 10 ani. Implicarea capitalului local în activitatea bancară este esenţială, lucru cu care sunt convins că orice bancher din România este de acord, însă la nivel de execuţie încă există probleme, izvorâte atât din sistemul bancar cât şi din afara lui (lipsa de infrastructură, sistem educaţional precar, asemenea în sănătate etc.). Faţă de acum 10 ani, însă, vad un impact şi o atenţie semnificativ sporite faţă de tehnologie. Sunt de părere că în viitor orice bancă de succes va fi în primul rând o companie de tehnologie care, printre alte servicii, oferă şi servicii financiar-bancare. Pe de altă parte, însă, impactul tehnologiei va fi derizoriu dacă nu reuşim să integrăm în economia naţională acea imensă parte a României care acum este neactivată. Nu o putem face doar noi, ca lideri ai sistemului bancar – asta îmi este clar; însă asumarea responsabilităţii, atât la nivel de politici publice, cât şi la nivel de strategii ale grupurilor bancare, de captare a potenţialului economic din a doua Românie, reprezintă elementul esenţial creşterii economice sustenabile pentru următorii 20 de ani. De asemenea, din punctul de vedere al pieţei, văd un grad de sofisticare mult mai înalt la publicul tânăr, educat, urban, cerinţele acestuia fiind într-o concordanţă din ce în ce mai strânsă cu publicul vest-european. Din acest punct de vedere, sunt convins că cerinţele acestor tineri vor determina evoluţia serviciilor financiar-bancare pentru viitorii ani. Ca studiu de caz, îmi vine în minte Revolut, care reuşeste să atragă 75.000 de utilizatori în România – astfel de jucători nu mai pot fi ignoraţi, ci trebuie trataţi drept competitori în toată regula.
- Ce semnificație are, din punctul dumneavoastră de vedere, comportamentul băncilor în perioada amintită și cum s-au adaptat instituțiile de credit la noile condiții economice și sociale generate de criza financiară din 2008?
- Dacă primii ani după criză au fost de restructurare, acum, sistemul bancar este pe un trend ascendent. În perioada de criză, sistemul bancar a absorbit la rândul său pierderile din economie. Rezultatele financiare ale sistemului bancar din ultimii ani au fost influențate de efectele crizei economice, de măsurile impuse pentru consolidarea sectorului, de reducerea riscului de credit şi de reducerea dobânzilor. Am învăţat ce înseamnă devalorizarea unui imobil, riscul valutar şi împrumutul pe termen lung. În ultimii ani însă, multe bănci au acoperit pierderile fiscale și vedem și raportări de impozit pe profit. Performanța pozitivă în zona de profitabilitate este însoțită și de accelerarea creditării, însă în continuare există un decalaj semnificativ, întrucât gradul intermedierii financiare în România este cel mai scăzut din rândul statelor din Uniunea Europeană şi în scădere faţă de 2010 – 2011. Totalul activelor bancare în PIB se ridică abia la aproximativ 55% în ţara noastră, spre deosebire de 100% în Bulgaria, 251% la nivelul UE sau 350% la nivelul zonei euro. Totuşi, în pofida acestei profitabilităţi substanţiale din sistemul bancar (peste media europeană), sistemul financiar din România a rămas relativ slab dezvoltat (a se vedea dimensiunea ridicol de mică a activităţilor de investment banking, fixed income, produse derivative, asset management, etc.), ceea ce îl face mai puţin apt să răspundă nevoilor economiei reale, atât al afacerilor cât şi al gospodăriilor şi să absoarbă şocuri economice. În mod îngrijorător, această stare de involuţie nu pare să îngrijoreze prea mult autorităţile (fie ele decidenţi politici sau autorităţi de reglementare), ceea ce mă face oarecum circumspect în privinţa şanselor de convergenţă rapidă cu sistemul financiar din ţările dezvoltate.
- Încotro se îndreaptă industria bancară din România, proiectând viitorul următorilor 10 ani?
- Viitorul este cel al nişelor. În România însă, am reţineri în privinţa dezvoltării acestui tip de bănci în următorii 10 ani. Probabil că va mai dura. Trecerea către acest tip de bănci, cum sunt cele exclusiv online de exemplu, nu se va întâmpla decât într-o economie dezvoltată mult mai armonios faţă de ceea ce vedem acum în România. Ne pregătim pentru un sistem bancar digitalizat, care relaţionează cu clientul aici şi acum. Nivelul de digitalizare va determina cât de competitive pot fi băncile care acum domină sistemul bancar. Lucrul acesta se întâmplă deja, dar se va dezvolta şi mai mult pe viitor. De asemenea, cred că problema capitalului uman va persista. Forța activă specializată a plecat sau se gândeşte să plece din ţară, o altă parte este destul de puţin pregătită pentru a intra în câmpul muncii ca urmare diferenţelor dintre ceea ce oferă sistemul educaţional şi ce anume cere piaţa. Automatizarea unora dintre servicii poate fi o soluţie, însă România, cu gradul său de bancarizare din prezent, nu este pregătită pentru aşa ceva. Ţin să evidențiez barierele educaţionale structurale cu care se confruntă economia locală, pornind de la nivelul ridicat de abandon şcolar, sistemul educaţional deficitar, ponderea semnificativă de analfabeţi atât de facto cât şi funcţionali, lipsa capacităţii tehnice, etc. Prin urmare, în ciuda implementării unor tehnologii revoluţionare, potenţialul acestora va fi semnificativ limitat. În acest context, România are nevoie de modele mixte de digital banking asistat, care să permită atât depăşirea acestor bariere educaţionale, cât şi accesarea de servicii financiare de bază.
